Consiliul Local Cernavodă s-a întrunit, aseară, într-o şedinţă extraordinară, pentru a dezbate o serie de proiecte de hotărîri iniţiate de primarul oraşului Mariana Mircea. Unul dintre punctele aprobate priveşte documentaţia tehnico - economică, în faza de studiu de fezabilitate, pentru un bloc de locuinţe destinate închirierii pentru tineri pînă în 35 de ani, situat pe strada Independenţei. Conform documentaţiei, construcţia este prevăzută cu 40 de unităţi locative din care 30 de garsoniere şi 10 apartamente cu 2 camere. Investiţia va fi realizată din fonduri de la Guvern, dar şi de la bugetul local, şi va fi finalizată anul viitor. O altă hotărîre a consilierilor locali vizează atestarea apartenenţei la patrimoniul public al oraşului a suprafeţei de 15.000 mp de teren destinat realizării parcului Sofia. De acelaşi obiectiv este legată o altă hotărîre, privind aplicarea oraşului Cernavodă la Programul Naţional de Îmbunătăţire a Calităţii Mediului prin realizarea de spaţii verzi. Altă hotărîre a fost acordarea unor ajutoare financiare pentru familiile ale căror gospodării au fost deteriorate în timpul fenomenelor atmosferice din data de 28 iunie 2009. „În urma solicitărilor depuse la sediul Primăriei de către cetăţenii ale căror gospodării au fost grav afectate de ploaia cu grindină care a căzut în cursul lunii iunie, s-a format o comisie care a analizat, la fata locului, şi a propus ajutorarea acestora”, a spus primarul Mariana Mircea