CERNAVODĂ - Lucrări de extindere a reţelei de termoficare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CERNAVODĂ - Lucrări de extindere a reţelei de termoficare

Administrație 03 Iulie 2009 / 00:00 741 accesări

Primăria Cernavodă a demarat proiectul privind extinderea reţelei de termoficare pe străzile Tudor Vladimirescu, Dobrogeanu Gherea, Milcovului şi 24 ianuarie. Potrivit afirmaţiilor primarului Mariana Mircea, valoarea totală a investiţiei este de 2 milioane de lei şi este suportată de la bugetul local. Edilul Cernavodei estimează că, dacă se respectă termenele de execuţie, lucrările vor începe la mijlocul lunii iulie şi vor dura două luni. A fost, de asemenea, finalizată documentaţia tehnică pentru extinderea reţelei de termoficare şi pe străzile Locotenent Muşat şi Octav Băncilă, lucrare estimată la valoarea de 500.000 de lei, care se va realiza tot cu fonduri de la bugetul local. Această lucrare va demara la sfîrşitul lunii iulie şi are prevăzut un timp de execuţie de o lună şi jumătate. „Locuitorii de pe străzile menţionate, atît cei care locuiesc la case, cît şi cei care locuiesc în blocuri, vor avea căldură în această iarnă la preţuri accesibile”, a spus primarul Mariana Mircea. În altă ordine de idei, primarul oraşului Cernavodă, Mariana Mircea, a premiat elevii care au obţinut rezultate deosebite la olimpiadele şi concursurile şcolare în anul şcolar 2008 - 2009. „151 de elevi ai şcolilor generale şi liceelor din oraş care au obţinut premii la fazele judeţene, zonale sau naţionale ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare au primit recunoaşterea muncii şi efortului depus în anul şcolar care tocmai s-a încheiat”, a spus Mariana Mircea. Au fost, de asemenea, premiate echipele sportive şcolare care s-au remarcat la diverse competiţii sportive zonale şi naţionale. Elevii au primit din partea Primăriei diplome şi premii în bani.



12