Consiliul Local Cernavodă s-a întrunit, ieri, într-o şedinţă ordinară, pentru a dezbate mai multe proiecte de hotărîri de interes pentru comunitate, iniţiate de primarul Mariana Mircea. Unul dintre proiectele aprobate face referire la participarea oraşului Cernavodă la programul electrificare 2009, prin proiectul privind alimentarea cu energie electrică de joasă tensiune a cartierului de locuinţe ID Chirescu. Valoarea estimată a proiectului este de 597.782 de lei, din care 10% reprezintă cofinanţarea de la bugetul local al oraşului Cernavodă. Conform studiului de fezabilitate, reţeaua va avea lungimea de 3.100 metri şi de acest proiect vor beneficia 66 de consumatori casnici. Altă hotărîre luată de Consiliul Local în şedinţa de ieri face referire la înfiinţarea de cabinete medicale care vor fi închiriate prin licitaţie publică. Cabinetele se află în două zone diferite ale oraşului: piaţa Columbia, respectiv piaţa Trust. Amenajarea unui loc de joacă pentru copii şi a unui spaţiu verde au fost alte decizii ale consilierilor locali, care au decis trecerea din domeniul privat în domeniul public a unui teren din strada ID Chirescu şi amenajarea acestuia ca loc de petrecere a timpului liber pentru copiii şi adulţii care locuiesc în zonă. Alte proiecte aflate pe ordinea de zi au vizat aprobarea PUD privind construirea bisericii ortodoxe cu hramul Adormirea Maicii Domnului în cartierul Columbia, aprobarea contului anual de execuţie a bugetului local pe anul 2008 şi aprobarea regulamentului de organizare şi functionare a Consiliului Local.