Primarul oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă, a participat, la finele săptămînii trecute, la Viena, la un congres european al ţărilor dunărene, pentru promovarea proiectului internaţional “Donan House”. Proiectul cuprinde promovarea şi implementarea unor programe de investiţii în oraşele de pe malul Dunării, acesta fiind promovat de Primăria oraşului Viena. “Austriecii s-au arătat extrem de interesaţi pentru promovarea oraşelor de pe malul Dunării, dar şi pentru a investi în acestea în perspectiva reluărilor curselor fluviale de pasageri. Primăria Cernavodă a prezentat la acest congres un proiect pe cultură şi unul pe infrastructură. De asemenea, ne dorim să ne putem promova obiceiurile şi tradiţiile dobrogene”, a declarat Hânsă. El a mai spus că la capitolul investiţii se are în vedere amenajarea la standarde europene a unui loc de distracţie situat chiar pe malul Dunării. Valoarea proiectului este estimată la aprox. 900.000 de euro. Gheorghe Hânsă a adăugat că proiectul “Donan House” încearcă să adune o serie de proiecte europene, cu finanţare de la Uniunea Europeană, care să pună bazele unor relaţii internaţionale. Edilul oraşului a mai spus că proiectele prezentate la Viena vor fi prezentate şi locuitorilor oraşului în cadrul unei dezbateri publice.