Un fost coleg de muncă al lui Florin Martiş, tânărul ucis în noiembrie anul trecut pentru o ţigară, a dat o declaraţie în faţa instanţei cu privire la împrejurările în care Gabriel Marin, de 29 de ani, din Baia Mare, şi Bogdan Florin Lăzărescu, de 21 de ani, din Satulung, judeţul Maramureş, au ajuns criminali. „Lăzărescu i-a tras patru lovituri în cap lui Martiş, iar când acesta a vrut să se ridice din pat, Lăzărescu l-a lovit iar în cap. Atunci a intervenit şi Marin, care l-a dat cu capul de perete pe Martiş. Când am văzut că victima nu mai mişcă, am cerut un lighean cu apă. Lăzărescu a încercat să îl resusciteze pe Martiş, l-a stropit cu apă, dar degeaba. Am sunat la salvare, dar pentru că nu venea, l-am dus noi pe Martiş la spital. Era însă prea târziu, a murit imediat la spital”, a spus martorul. Judecătorul care l-a audiat l-a întrebat de ce nu a intervenit când a văzut că Martiş este lovit cu cruzime. Tânărul a răspuns că nu se aştepta ca totul să se sfârşească aşa de tragic. „Păi dumneavoastră credeţi că Lăzărescu şi Marin au vrut să îl omoare? Au vrut doar să îi dea o lecţie. Martiş s-a mai bătut şi în alte ocazii cu alţi colegi, dar niciodată nu s-a întâmplat nimic!”, a mai afirmat martorul. Magistratul l-a dojenit pentru lipsa lui de implicare în aplanarea conflictului: „Aţi lăsat un om tânăr să moară!”. Martorul a precizat că, cu o seară înainte de comiterea crimei, el, Lăzărescu şi alţi colegi de muncă au consumat substanţe etnobotanice. Următorul termen de judecată va fi pe 1 aprilie.
• LOVIT PENTRU O ŢIGARĂ• Potrivit rechizitoriului, crima a avut loc în seara de 21 noiembrie 2010, în jurul orei 19.00, într-o vilă aflată în construcţie, pe strada Oneşti, în zona Delfinariu, din Constanţa. Conform anchetatorilor, Ion Gabriel Marin şi Bogdan Florin Lăzărescu lucrau ca zilieri la construcţia vilei şi erau cazaţi într-un apartament de pe strada Unirii, în vreme ce alţi trei colegi locuiau în vila la care lucrau toţi. Potrivit procurorilor, Marin, Lăzărescu şi alţi doi colegi au băut în apartamentul de pe strada Unirii, iar apoi au continuat cheful într-un bar din apropiere. La un moment dat, cei patru s-au hotărât să le facă o vizită colegilor de muncă cazaţi la vilă. Când au ajuns, Lăzărescu a vrut o ţigară şi l-a trezit din somn pe Florin Martiş. Oamenii legii spun că Martiş l-a refuzat, iar Lăzărescu a început să îl înjure şi să îl lovească cu pumnii şi picioarele. Agresorul a fost oprit de ceilalţi colegi, dar Marin s-a repezit la victimă şi a continuat să o lovească şi apoi a izbit-o cu capul de un perete. Deşi Martiş căzuse pe podea, Lăzărescu i-a mai dat câteva lovituri. Din cauza vătămărilor suferite, Martiş nu mai dădea semne de viaţă, iar colegii de cameră l-au transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa cu un taxi. Câteva ore mai târziu, bărbatul agresat a murit pe patul de spital. În faţa procurorilor, Bogdan Florin Lăzărescu a recunoscut că l-a bătut pe Marţiş şi că prietenul său, Ion Gabriel Marin, l-a izbit cu capul de un perete. În schimb, Marin a negat orice acuzaţie adusă, el susţinând doar că i-a dat victimei un pumn în burtă.