29 Noiembrie 2024, 12:35
Un bărbat de 44 de ani, din Slobozia, s-a ales cu dosar penal după ce vineri dimineaţă a prezentat la controlul efectuat în punctul de trecere a frontierei Ostrov un certificat ITP fals. Oamenii legii spun că suspectul, care se afla la volanul unui autoturism marca Mazda, înmatriculat în Bulgaria, a încercat să intre în ţară prin punctul de trecere a frontierei de la Ostrov. Oamenii legii spun că acesta a prezentat la control un certificat ITP falsificat. Bărbatul a declarat că a cumpărat maşina din Bulgaria, fără a şti că documentul respectiv este fals. El este cercetat acum, în stare de libertate, pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.