Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat că nu a introdus şi nici nu va introduce o taxă la eliberarea certificatelor de conformitate pentru medicii şi asistenţii medicali care vor să profeseze în spitale sau unităţi sanitare din străinătate. “Nu am luat în calcul o asemenea posibilitate. Nu vom introduce taxă pentru eliberarea certificatelor nici în martie, nici în aprilie, aşa cum am înţeles că se zvoneşte”, a declarat ministrul Sănătăţii, Attila Cseke. Demnitarul a reamintit că, din septembrie 2010, documentele, care se eliberau numai la sediul MS, se pot solicita şi la direcţiile de sănătate publică. Din 2007, după aderarea României la UE, MS, conform directivelor europene, a început eliberearea documentelor care atestă experienţa profesională cerută de normele comunitare pentru recunoaşterea calificării în celelalte state membre UE. Documentul este necesar personalului calificat din sistemul de sănătate care intenţionează să profeseze într-un stat al UE.