Certificatele privind datoriile IMM-urilor, emise și online

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Digitalizare

Certificatele privind datoriile IMM-urilor, emise și online

Economie 24 Iunie 2014 / 00:00 336 accesări

MĂSURĂ NOUĂ Ca și alte țări, România încearcă să se alinieze lumii moderne, mai ales în ceea ce privește ușurarea activității firmelor. De aceea, se lansează tot mai multe servicii online pentru firme, care i-ar scuti pe administratori de multe cozi la instituțiile publice. Mai nou, Guvernul a aprobat o ordonanță prin care firmele mici și mijlocii puteau să obțină online certificatele privind datoriile la stat, în baza unei semnături electronice. Măsura ar putea intra în vigoare în următoarele trei luni. Ministrul delegat pentru IMM-uri, Florin Jianu, consideră că această măsură este foarte utilă și necesară, din moment ce întreprinzătorii pierdeau foarte mult timp cu instituțiile publice așteptând emiterea acestor certificate. „Este foarte important că acest prim pas a fost creat, că s-a înțeles necesitatea, pentru că un întreprinzător pierdea foarte mult timp în relația cu ANAF sau cu autoritățile publice locale pentru emiterea acestor tipuri de certificate. (...) Ministerul pentru IMM a reacționat foarte rapid și, pe programele naționale pe care le avem în desfășurare, acceptăm aceste tipuri de înscrisuri, pentru că exista reticență din partea funcționarilor publici, care, dacă nu mai văd semnături și ștampile pe un certificat, au tendința să îl respingă sau să ceară lămuriri suplimentare. Am dat un comunicat rapid pe site-ul nostru, prin care anunțăm că acceptăm aceste documente pe toate programele naționale. Mă bucur că s-a aprobat măsura, pentru că am cerut de la începutul mandatului acest lucru”, a spus Jianu. El mai crede că s-a făcut un pas important și în ceea ce privește procedurile de înființare a firmelor, pentru că certificatele constatatoare deja se pot emite online.

DIGITALIZĂM, DAR CU ATENȚIE De altfel, ministrul a spus că susține procesul de digitalizare în ceea ce privește combaterea evaziunii fiscale, dar trebuie avut în vedere și specificul național, pentru că o parte însemnată a populației României locuiește în mediul rural. De aceea, trecerea de la plata cu cash la plata cu cardul trebuie făcută cu mare atenție. „Cât privește companiile, ele și în acest moment au un plafon maxim de derulare de cash de 10.000 de lei pe zi. În plus, există o lege care se găsește, în acest moment, în Parlament și care va reglementa plata cash atât în relația dintre persoane fizice, cât și între persoane fizice și persoane juridice. Să vedem în ce formă va fi adoptată de Parlament, dar trebuie să avem în vedere o trecere cu foarte mare grijă în special în rândul populației pentru acest demers”, a precizat Florin Jianu.



12