Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian a luat, în sfîrşit, decizia de a oferi investitorilor care vor dezvolta proiecte de producţie a energiei din surse regenerabile, în special centrale eoliene, certificate verzi şi conectarea la sistemul naţional de transport. Aceştia nu vor beneficia de alte facilităţi fiscale din parte statului. Ministrul Vosganian, a declarat, ieri, că prin strategia energetică şi prin legea investiţiilor, care urmează să fie finalizată în perioada imediat următoare, investitorii vor putea beneficia de unele mecanisme de sprijin, dar nu li se vor acorda facilităţi de ordin fiscal, precum ajutoare de stat. El a menţionat că producătorilor care vor dezvolta centrale eoliene în zona Dobrogea li se va asigura conectarea la sistemul naţional de transport al energiei electrice. Totodată, statul va dezvolta piaţa de tranzacţionare a certificatelor verzi şi a altor certificate care vor fi acordate pentru dezvoltarea de proiecte din surse regenerabile. Certificatele verzi sînt emise lunar producătorilor de către Transelectrica, operatorul naţional de transport şi sistem. Acestea pot fi tranzacţionate pe piaţa certificatelor verzi, administrată de OPCOM, operatorul pieţei de energie. Furnizorii de electricitate sînt obligaţi să cumpere anual un număr de certificate verzi egal cu produsul dintre valoarea cotei obligatorii stabilite şi cantitatea de electricitate furnizată clienţilor.