PREŢURI DE 3 - 5 EURO/MP. De la 1 ianuarie 2011, toate tranzacţiile imobiliare trebuie încheiate cu prezentarea certificatului energetic, riscând altfel să fie declarate nule, potrivit Ministerului Dezvoltării. În ultimele trei săptămâni, legea incompletă a Ministerului Dezvoltării a încins spiritele pe piaţa imobiliară, provocând reacţii din partea notarilor, proprietarilor şi agenţilor de profil. Pe de altă parte, auditorii energetici spun că certificatul energetic este foarte uşor de obţinut şi nu costă mare lucru, comparativ cu taxele plătite la agenţiile imobiliare sau la notari. „La un preţ mediu de 200 euro, un certificat energetic te ajută să îţi faci o idee clară asupra cheltuielilor care te aşteaptă dacă închiriezi sau cumperi o locuinţă. E ca şi cum ai merge la târg şi ţi-ai cumpăra o maşină second-hand - primul lucru care te interesează este consumul”, spune auditorul energetic Constantin Tasenţe, care aminteşte că, la achiziţia unui apartament de 50.000 euro, cumpărătorii plătesc 1.000 euro la agentul imobiliar şi circa 3.000 lei la notar. „Certificatul energetic costă, în medie, 200 euro şi oferă multe informaţii practice. Preţurile recomandate de Asociaţia Auditorilor sunt de 3 - 5 euro/mp, pentru apartamente, respectiv 1 - 2 euro/mp, pentru suprafeţe mari. Astfel, preţurile ar fi de 80 - 100 euro pentru garsoniere, 140 - 160 euro pentru apartamente cu două camere şi 250 - 300 euro pentru locuinţe cu trei camere. Eu am achiziţionat un soft special, de 1.000 euro, cu care pot elibera certificatele energetice chiar şi în 24 de ore. Doar la spaţiile mari durează ceva mai mult, putând ajunge şi la o săptămână”, mai spune Tasenţe.
CE ARATĂ CERTIFICATUL ENERGETIC. În primul rând, clienţii pot afla clasa energetică a unei clădiri, respectiv ce cheltuieli vor fi făcute pentru asigurarea confortului energetic al locuitorilor (20-22 grade Celsius în camere, 75 litri apă caldă/persoană şi iluminat optim). În al doilea rând, cumpărătorii văd cât de mult poluează viitoarea lor locuinţă. „Dacă o clădire este izolată bine, dacă ţevile, radiatoarele şi bateriile din băi sunt de bună calitate, dacă becurile şi aparatele electrice sunt economice, consumul energetic este mai mic, întreţinerea este mai ieftină, iar casa nu poluează foarte mult”, explică Constantin Tasenţe. Potrivit spuselor sale, în Constanţa activează 39 de auditori energetici autorizaţi, care întocmesc şi proiecte complexe, prin care cumpărătorii pot afla în cât timp îşi vor recupera banii cheltuiţi, în funcţie de clasa energetică a clădirii.