Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, ieri, că pensiile vor fi majorate anul viitor, procentul exact urmând să fie făcut cunoscut după discuţiile cu FMI şi verificarea încadrării măsurii în ţinta de deficit pe anul viitor. \"Categoric (va fi, n.red.) o majorare a pensiilor începând cu 1 ianuarie, am făcut mai multe calcule, bugetul pe anul viitor însă nu este definitivat şi de aceea nici nu se poate afirma încă o cifră, de asemenea vom avea discuţii cu FMI săptămâna aceasta şi săptămâna viitoare şi, după ce toate prevederile pe care dorim să le includem în bugetul pe anul viitor se vor încadra în deficitul pe care trebuie să îl avem, atunci se va putea anunţa şi cifra respectivă. Vreau să vă aduc aminte că deficitul pe anul viitor este mai mic decât deficitul din anul acesta, este numai 1,9% din PIB faţă de 2,2% anul acesta şi mai avem, separat de acest lucru, un vârf de plată a datoriei externe. Dacă am anunţat această intenţie, înseamnă că ea se va realiza. Ceea ce nu ştim în acest moment este exact procentul. Nu pot să spun (cu cât vor creşte pensiile, n.red.) tocmai fiindcă nu ştim toţi parametrii de construcţie a bugetului şi nu toate propunerile pentru bugetul pe 2013 au fost discutate cu FMI pentru a ne putea încadra în deficitul de 1,9%\", a declarat ministrul Muncii. Câmpeanu a insistat că au fost identificaţi bani pentru o majorare de pensii şi că mai multe detalii vor fi făcute cunoscute \"imediat după alegeri\".