Primăria Năvodari a făcut demersurile pentru ca CET-ul care acum aparţine de SC Uzina Termoelectrica Midia să fie trecut în patrimoniul oraşului. Primarul Nicolae Matei a declarat că se aşteaptă ca în următoarea şedinţă de Guvern (dacă va mai avea loc vreo şedinţă de Guvern şi dacă Boc 4 nu va fi demis) CET-ul să fie trecut la autoritatea locală. „Dacă fac acest lucru, îşi mai spală din păcate. Au falimentat Ecotermul şi au lăsat lumea fără apă caldă şi căldură“, a declarat Matei. El a mai spus că dacă acest lucru va deveni realitate, năvodărenii vor avea în fiecare an câte o lună apă caldă şi căldură în mod gratuit. Luna de care vor beneficia va fi stabilită de administraţia locală printr-o tragere la sorţi, care va fi organizată în luna decembrie.