Au crezut că au reușit să păcălească autoritățile, după ce au pătruns în România în mod ilegal, dar situația avea să se schimbe radical exact când se așteptau mai puțin. Așa poate fi rezumată aventura a șase cetățeni sirieni, cu vârste cuprinse între 13 și 35 de ani, care au trecut fraudulos granița, fără a fi prinși de polițiștii de frontieră. Migranții ajunseseră în municipiul Constanța și căutau cea mai sigură variantă pentru a-și continua călătoria către București. Nu a mai fost cazul să facă o alegere, pentru că lucrătorii Gărzii de Coastă și polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) au dat de urma lor, la sfârșitul săptămânii trecute, în zona Gării Constanța. Transfugii au fost ridicați de oamenii legii și audiați. Aceștia nu au vrut să le spună anchetatorilor cum au intrat în România și cine i-a ajutat, dacă au fost însoțiți de călăuze sau doar sfătuiți să aleagă o anumită rută. Cert este, însă, că destinația lor finală era Germania. Sirienii au fost predați reprezentanților IGI, care i-au transportat la Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din Galați.
CAZURI TOT MAI NUMEROASE În ultimii ani, numărul cazurilor de migranți care încearcă să ajungă în țări din vestul Europei prin România a crescut constant. În 2014, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au gestionat 50 de cazuri de acest gen, dar și de ședere ilegală în țară, în care au fost implicate 440 de persoane. Nu mai puțin de 316 transfugi, cu precădere din Orientul Apropiat și Mijlociu, au fost găsiți, în intervalul amintit, pe ambarcațiuni șubrede, în Marea Neagră, încercând să ajungă pe țărmul românesc. Este vorba despre cinci situații în care oamenii legii au intervenit pentru salvarea celor aflați la bordul adevăratelor sicrie plutitoare, dar și pentru prinderea celor ce au organizat călătoriile. Polițiștii de frontieră au identificat nouă călăuze. Cel mai mare transport a ajuns în atenția lucrătorilor Gărzii de Coastă pe data de 15 septembrie 2014, atunci când aceștia au intervenit pentru a aduce la mal o ambarcațiune la bordul căreia se aflau 130 de migranți și două călăuze ce organizaseră călătoria. Misiunea oamenilor legii a pornit în momentul în care Sistemul Complex de Observare, Supraveghere şi Control al Traficului la Marea Neagră (SCOMAR) a localizat, în apropiere de frontiera cu Bulgaria, o navă suspectă, fără pavilion arborat și fără inscripții. Polițiștii de frontieră au pornit către zona respectivă și au interceptat pescadorul vechi, care abia își putea menține linia de plutire, în condițiile în care marea era foarte agitată. La bordul epavei se aflau îngrămădite nu mai puțin de 132 de persoane, printre care și 27 de copii, cel mai mic dintre ei - în vârstă de doar un an și șase luni. Inițial, polițiștii au încercat să se apropie de navă pentru a prelua măcar o parte dintre persoanele aflate în dificultate, însă, din cauza valurilor mari, planul a fost abandonat. Ulterior, oamenii legii au remorcat pescadorul în Portul Mangalia, la misiune luând parte și nava "Albatros", a Centrului Maritim de Coordonare Constanţa. Toți migranții au fost aduși la mal în siguranță.