Cetatea Capidava revine în circuitul turistic cu bani europeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Proiect CJC

Cetatea Capidava revine în circuitul turistic cu bani europeni

Administrație 24 Octombrie 2013 / 00:00 671 accesări

REABILITARE Restaurarea, consolidarea, protecţia, conservarea şi punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Capidava constituie unul dintre proiectele menite să ridice gradul de atractivitate din punct de vedere turistic al judeţului Constanţa. În această idee, specialiştii de la Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), în colaborare cu cei ai Primăriei Topalu, au întocmit un amplu proiect de modernizare a cetăţii. Potrivit primarului comunei Topalu, Gheorghe Murat, în prezent, pentru acest proiect urmează să se organizeaze o licitaţie pentru desemnarea firmei care să se ocupe de lucrările de reabilitare a cetăţii. El a adăugat că proiectul mai cuprinde amenajarea unui punct de formare turistică, construirea unui muzeu de arheologie şi a unui port turistic la Capidava, sat care aparţine administrativ de Topalu. „Avem valori istorice uriaşe, pe care trebuie să le exploatăm. De câţiva ani, comuna Topalu este inclusă în circuitul internaţional de turism, pentru că avem, printre altele, şi un muzeu de arte plastice, unde sunt expuse picturi ale celor mai cunoscuţi artişti români”, a spus Murat. El a adăugat că proiectul integrat este cu atât mai important cu cât obiectivele pe care Primăria vrea să le construiască pot atrage turişti, ceea ce înseamnă mai mulţi bani la bugetul local, dar şi în buzunarele locuitorilor.

AJUTOR La proiectul integrat şi-au adus contribuţia şi consilierii judeţeni constănţeni, care au alocat, în 2010, sume importante de bani pentru susţinerea proiectului „Realizarea Portului Turistic Capidava”. Potrivit CJC, proiectul face parte din strategia naţională de dezvoltare regională a turismului, fiind finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR), Axa prioritară 5 „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”. Realizarea portului turistic de agrement Capidava este un obiectiv complex care presupune efectuarea mai multor categorii de lucrări: realizarea racordurilor necesare la reţeaua de alimentare cu apă potabilă, amenajarea şi consolidarea malului Dunării, realizarea de puncte de acostare pentru nave de croazieră, realizarea unor dane de bunkeraj amenajate în incinta portului turistic, realizarea unei promenade pietonale, realizarea de puncte de informare turistică, a unei clădiri administrative, precum şi realizarea unei parcări turistice.



12