Cetatea Histria, reintrodusă în circuitul turistic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cetatea Histria, reintrodusă în circuitul turistic

Cultură 23 Iulie 2008 / 00:00 654 accesări

Mulţi dintre turiştii care ajungeau în judeţul Constanţa se mulţumeau să facă plajă şi să se bronzeze, fără a şti că în judeţ sînt o mulţime de obiective turistice care pot fi vizitate. Ce-i drept, obiectivele turistice din judeţul Constanţa au fost lăsate de izbelişte ani la rînd, nimeni, nici fosta conducere a Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) şi nici chiar primarii pe raza cărora se aflau aceste monumente, nefiind interesat să le promoveze. După 2004, cînd CJC a fost preluat de actualul preşedinte, Nicuşor Constantinescu, viziunea asupra potenţialului turistic s-a schimbat total, promovarea obiectivelor turistice fiind una dintre priorităţi. Pînă la promovare, reprezentanţii CJC au înţeles că este nevoie întîi de reabilitarea multora dintre obiectivele turistice şi, de ce nu, de înfiinţarea altora. Primul dintre monumentele care a beneficiat de ajutorul CJC a fost cetatea Histria. Cetatea a fost întemeiată pe la mijlocul secolului al VII-lea î.Hr. (anul 657 î.Hr. după istoricul Eusebius), de către colonişti veniţi din Milet. Oraşul a avut o dezvoltare neîntreruptă timp de 1.300 de ani, începînd din perioada greacă şi pînă în epoca romano-bizantină. În cursul secolului al VII-lea d.Hr., cetatea a fost distrusă de atacurile avaro-slave şi părăsită treptat de locuitorii săi. Oraşul era format din două unităţi distincte (după un model urban cunoscut în lumea antică) - acropola şi aşezarea civilă, fiecare înconjurate de cîte un zid de incintă propriu, ce însumau o suprafaţă de aproape 35 ha. Ani de-a rîndul cetatea Histria a fost exploatată fără a se face niciun fel de reabilitare, ajungînd aproape de distrugere. Conştienţi de importanţa acestui monument istoric, reprezentanţii CJC au investit în reabilitarea cetăţii peste cinci miliarde de lei vechi, reuşind asfel să-i dea o faţă europeană. În urma implicării autorităţii judeţene, anul trecut, cetatea Histria a fost inclusă pe lista UNESCO ca obiectiv turistic de interes mondial. „Am reuşit să redăm cetăţii Histria strălucirea. Acum, după ce CJC s-a implicat financiar şi a reabilitat monumentul istoric, agenţiile de turism îşi îndreaptă turiştii spre acest obiectiv. Trebuie să spun că, anul trecut, am avut de două ori mai multe încasări faţă de 2006, ceea ce înseamnă că implicarea CJC s-a simţit. Am avut un ajutor nesperat din partea Institutului Arheologic Român, care a fost alături de noi în tot ceea ce am realizat“, a declarat directorul Direcţiei de Comerţ, Turism şi Servicii Publice, Aurelian Arghir. În reabilitarea cetăţii a intrat şi dărîmarea Muzeului “Vasile Pîrvan”, foarte multe din bucăţile încastrate în pereţi fiind acum mult mai bine puse în valoare. Reprezentanţii CJC doresc ca, în continuare, alte obiective de importanţă naţională, cum ar fi Tropaeum Traiani, să urmeze aceeaşi cale.



12