Un austriac de 31 de ani a ajuns, duminică seară, în urgenţa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa după ce a fost victima unui accident de muncă petrecut în apropierea staţiei CFR Palas. Potrivit anchetatorilor, Maties Stotcheraiter, angajat ca maşinist la firma „Swietelski”, lucra pe un utilaj de refacere a terasamentului, pe firul unu de cale ferată Bucureşti - Constanţa. Oamenii legii spun că, în momentul în care teribilul accident a avut loc, bărbatul încerca să repare utilajul dar, din neatenţie, şi-a prins mîna dreaptă între rolele maşinii. La locul accidentului au fost chemaţi imediat lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa (ISU) care au intervenit pentru a-i elibera mîna victimei dintre rolele utilajului. Austriacul a fost transportat de o ambulanţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Dr. Florian Stoian, purtătorul de cuvînt al unităţii sanitare, a declarat: „Cînd a fost adus, pacientul avea mîna dreapta strivită. În ciuda eforturilor medicilor, o treime din antebraţul bărbatului nu a mai putut fi salvată, amputaţia fiind necesară. Pacientul a fost internat în Clinica de Ortopedie însă, la solicitarea lui, va fi transferat cu o ambulanţă la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti”.