Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au efectuat 18 percheziţii în cadrul unei anchete în care sunt vizate 50 de persoane suspectate de contrabandă cu produse petroliere după ce ar fi introdus în ţară, din noiembrie 2010 până în iunie ...
CERCETĂRI “CERCETĂTOARE” Agenţia Naţională de Integritate (ANI), aşa plină de bube în cap cum e, a anunţat că l-a luat în vizor pe deputatul Cristian Rizea, pentru că nu ar fi trecut în declaraţia de avere toate veniturile dobândite în timpul exercitării funcţiei de deputat. Inspectorii ...
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, participă, vineri şi sâmbătă, la Istanbul, la reuniunea regională consulară, care are ca principal scop instruirea şi îndrumarea personalului consular în procesul de implementare a normelor Schengen. La reuniune se va discuta, de asemenea, despre identificarea ...
Lucrătorii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Constanţa spun că în urma acţiunilor efectuate săptămâna trecută au fost constatate nouă infracţiuni privind punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru ...
COLABORARE PENTRU SALVAREA DE VIEŢI O delegaţie a Centrului Medical Anadolu, din Turcia, renumit pe plan mondial pentru performanţele sale în tratarea bolilor de cancer, s-a aflat, ieri, în vizită la Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), unde, alături de preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, şi de ...
BULGARIA Români arestaţi Doi cetăţeni români au fost arestaţi la punctul de trecere a frontierei Kapitan Andreevo, pentru că furaseră o maşină de lux. Cei doi furaseră maşina în România şi au fost arestaţi în cadrul unei operaţiuni speciale a Frontex, numită Poseidon. Un responsabil al poliţiei ...
DISCUŢII APRINSE În ultima vreme avem tot mai multe “surprize” legislative din partea actualei guvernări. Unele sunt controversate, altele adoptate prin fraudă, iar unele de… compromis. Ieri, Comisia pentru drepturile omului a decis că examenele pentru permisul auto pot fi susţinute şi în ...
ZECI DE PERCHEZIŢII. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au efectuat, ieri dimineaţă, 31 de percheziţii în Botoşani, Prahova, Constanţa, Călăraşi, Dolj, Bacău şi Târgu-Mureş. Anchetatorii au avut ca ţintă 47 de persoane suspectate de ...
BULGARIA Un român, cel mai bogat din Ruse Cel mai bogat locuitor al oraşului Ruse, care a câştigat, anul trecut, circa 1,56 milioane de euro, este un cetăţean român, potrivit autorităţilor de la Sofia. Bărbatul, al cărui nume nu a fost divulgat, ar fi fost atras în Bulgaria de taxele şi impozitele mai ...
Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) condamnă măsurile iniţiate de Guvernul României, prin care mii de angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) urmează să fie disponibilizaţi. Reprezentanţii FACIAS susţin că prin disponibilizarea personalului ...
Doi tineri sunt cercetaţi de oamenii legii după ce au fost prinşi în flagrant în timp ce ridicau un colet în care se aflau 1.530 de comprimate de Xanax şi 1.100 de comprimate de Tramadol, substanţă interzisă în Suedia. Potrivit anchetatorilor, A.R, de 25 de ani, cetăţean român cu domiciliul în Suedia ...
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava au coordonat ieri nu mai puţin de 143 de percheziţii domiciliare pentru scoaterea din afaceri a unei reţele specializate în contrabanda cu ţigări. Oamenii legii au efectuat 125 de descinderi în ...
UNGURII VOR MAI MULT. Scandalul iscat de refuzul udemeriştilor de a accepta varianta celor de la PDL privind împărţirea ţării în opt judeţe a pornit, fără îndoială, de la Ţinutul Secuiesc, pe care ungurii de la UDMR îl vor, cel puţin deocamdată, de sine stătător, într-un singur judeţ sau regiune ...
Ministerul de Externe informează cetăţenii români care doresc să călătorească în perioada următoare în Grecia că la 15 iunie, pe teritoriul acestui stat va avea loc o grevă generală de 24 de ore. Mişcarea de protest este organizată de Sindicatul General al Angajaţilor din Sectorul Privat şi ...
FĂRĂ DREPT MORAL ŞI ISTORIC Portocaliii şi-au depăşit de multă vreme atribuţiunile de guvernanţi şi prin măsurile promovate au redus la tăcere Parlamentul. Ori de câte ori sunt în dificultate cu trecerea legilor în interes de grup, guvernanţii recurg la asumarea răspunderii Guvernului. O nouă ...
Generos mai mult decât permite legea cu laude la adresa mentorului său, Traian Băsescu, europarlamentarul PDL Traian Ungureanu i-a ridicat şi de acestă dată osanale şefului statului. Într-o postare pe blogul său, Traian Ungureanu laudă reformele propuse de Traian Băsescu şi PDL, revizuirea Constituţiei ...