Am asistat, săptămâna trecută, la o amplă desfășurare de răgete patriotice privind centenarul unirii Basarabiei cu România și, mai ales, cu privire la adunarea ce avea să se producă la Chișinău, în scop de celebrare a evenimentului și de impresionare a poporului (în general, părerea unanimă este că politicienii sunt prea ocupați cu furatul, ca să poate fi impresionați, deci nu se iau în considerare). Ce s-a petrecut acolo cred că este edificator pentru cei ce mai au o urmă de simț al realității, iar fotografiile aeriene publicate chiar de către susținătorii unioniștilor arată o mulțime de oameni apreciabilă ochiometric la 12-15.000 de persoane. Că organizatorii au aunțat 100.000 de suflete, iar milițienii din capitala republicii au ținut-o langa pe-a lor cu 7.000, face parte din ridicolul unei situații care poate fi tranșată foarte ușor cu niște softuri crăcuite de pe net de un grup de hackeri teleormăneni, la orice oră, între două cardeli.

Totuși, unii dintre noi nefiind chiar atât de tâmpiți și întinzând mâna spre filele cărții și cu alt scop decât acela de a confecționa un cornet pentru semințe, formulăm o întrebare simplă: Ați vrea, bre, basarabenilor, să vă uniți cu noi, din nou? Fiindcă, foarte simplu, atunci când vorbești despre unire cu cineva, trebuie să existe consimțământul părților. Exact cum la starea civilă, doamna îmbrăcată cu tricolorul îi întreabă pe fiecare din cei doi însurăței dacă "de bunăvoie și nesilit de nimeni" se unește cu celălalt. Chiar dacă te cheamă Prigoană și te însori pentru a patra oară cu Bahmuțanca. Ori, la ultima astfel de chestionare, cetățenii din Basarabia nu prea s-au dat în vânt să îmbrace rochia de mireasă, ba, aș zice eu, dimpotrivă. Ceea ce este perfect explicabil, dacă vrei să fii normal la cap și vrei să înțelegi că structura populației din actuala republică Moldova este profund diferită de cea din 1918. Serios, chiar există vreun sandilău care crede că regiunea autonomă Găgăuzia, cu populație majoritară de turci ortodocși, e crăcănată de fericire la gândul că va deveni un județ românesc?

Altfel, ce uită să ne povestească strategii adunării este care sunt efectele negării unor tratate care stabilesc granițe, tratate trecute prin tot soiul de consilii de securitate zonale sau continentale, în baza cărora suntem niște mândri membri NATO și UE, condiții esențiale de altfel, dacă vă amintiți. Exemplul cu RFG și RDG nu ține deloc, cei mai cărunți dintre noi amintindu-și că germanii își riscau viața ca să treacă granița, în timp ce majoritatea basarabenilor stau în România nici cât li se ususcă cerneala pe pașaportul UE.

În această poveste identific și un detaliu care îmi stârnește amuzamentul: în sfârșit, există șanse foarte mari ca ungurii iredentiști să ne devină de-a dreptul simpatici! Căci, cu ocazia unei prezumtive uniri cu Basarabia, ne-am trezi concetățeni cu vreo două milioane de ruși sadea, plus încă un milion de proruși, care, cu trei milioane de voturi, o să ne ducă direct la pieptul generos al Maicii Rusii. Și zău, îi vom auzi pe mulți care vor vrea răpiți de Budapesta odată cu Transilvania, decât mângâiați pe creștet de Moscova. Și le vom da dreptate, culmea!

Așa stând lucrurile, adică din moment ce domnișoara Basarabia nu vrea să vie la junele România, e natural să ne mai întrebăm ceva: Care să fie gheșeftul unei asemenea întreprinderi? Păi, privind în zare, spre anul 2019, an de alegeri europarlamentare, să fie oare întâmplător că cei mai agitați din tabloul cu răgete patriotice erau un fost președinte și colegii săi de bărcuță politică, plus un chitarist de ratat și niște anomalii ale unor pretinse politici de dreapta? Pot niște oameni să pună în pericol un stat pentru un pumn de voturi?

PS În acest timp, printr-un sistem inteligent (diabolic) de conferințe, seminarii, publicări de cărți și reviste în limbi de circulație internațională și lobby politic, Budapesta a declanșat contestarea Tratatului de la Trianon și vrea să reconstituie, sună cunoscut?, Ungaria Mare...