„Cetăţeanul trebuie să controleze SRI”! Pe bune?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Şeful SRI iese la rampă cu demagogii utopice:

„Cetăţeanul trebuie să controleze SRI”! Pe bune?

Justiție 16 Octombrie 2015 / 17:24 7082 accesări

Avem cel mai secret serviciu „la vedere” de pe planetă. Nimeni nu ştie câţi oameni lucrează în structura SRI-ului sau după ce legi proprii sunt organizaţi aceştia. Ştim doar că şefii SRI, de-a lungul timpului, s-au plâns că pachetul de legi „Big Brother” nu a fost votat pentru ca ei să poată asculta, intercepta şi încălca drepturile individului la intimitate fără să dea nimănui socoteală, apăraţi fiind de Legea siguranţei naţionale. Din cel mai recent raport al SRI reiese, la un simplu calcul, că judecătorii semnează 10 noi mandate de ascultare pe zi, spre libera punere în executare din partea SRI şi a procurorilor. Ei bine, s-ar părea că, în această abudenţă informaţională, actualul director al SRI, Eduard Hellvig, simte nevoia să-şi audă vocea. Dacă până acum a tăcut chitic, acum iese la rampă şi spune că vrea să schimbe total faţa Serviciului pe care-l conduce şi modul în care se raportează acesta la societate. Într-un efort oratoric complex, Hellvig a explicat, cu suficient de multă ipocrizie, că cetăţeanul este cel care trebuie să exercite control asupra Serviciului şi că este nevoie de mai multă transparenţă, informarea corectă fiind indispensabilă pentru democraţie, relatează jurnalistul Radu Tudor pe blogul personal. Sună foarte corect, în esenţă, ce spune Hellvig, dar România statului poliţienesc în care trăim ne face să zâmbim amar când auzim asemenea utopii demagogice.

În ce priveşte ameninţările de securitate, directorul SRI, Eduard Hellvig, a declarat: „din perspectiva structurilor de informaţii, constatăm o deplasare către cetăţean a vulnerabilităţilor care vizau în mod clasic sistemul statal. Într-o măsură tot mai mare, cetăţeanul devine o potenţială ţintă a acestor crize în cascadă, care contribuie la deteriorarea stării de securitate colectivă şi individuală. Ne confruntăm cu o schimbare majoră de paradigmă a mediului de securitate, în condiţiile în care siguranţa naţională reprezintă, de acum, suma nivelurilor de siguranţă ale cetăţenilor”. Ce înseamnă asta? Nu ştim exact, dar credem că are legătură cu pachetul „Big Brother”. Cu alte cuvinte, pentru ca cetăţenii să poată deveni părţi integrante, iată, ale sistemului, este nevoie de legi create special pentru ei, nu-i aşa?

Din aceste motive, SRI va trece prin schimbări în următoarea perioadă. Una dintre cele mai importante se referă la modul în care cetăţenii vor putea contribui la eliminarea ameninţărilor de securitate. „SRI se află, deja, într-un amplu proces de adaptare la noile provocări asimetrice. În acest sens, consider vitală crearea unui parteneriat între comunitatea de informaţii şi societatea românească. Numai prin acest parteneriat între stat şi cetăţeni vom reuşi să gestionăm adecvat riscurile atipice cu care ne confruntăm. (…) În această realitate complexă, cetăţeanului nu-i mai revine doar rolul clasic de beneficiar al securităţii naţionale, ci se impune reevaluarea potenţialului său. Din perspectiva mea, cetăţeanul este esenţa devizei noastre “Patria a priori”. Aceasta este esenţa parteneriatului pe care îl propunem societăţii româneşti”, a mai declarat el. Şi-l credem pe cuvânt. Chiar aşa este! „Cetăţeanul este esenţa preocupărilor SRI”. Cetăţeanul este cel ascultat, interceptat, pe numele cetăţeanului se dă mandatul etc.

Lăsând toate astea la o parte, aşteptăm cu interes să vedem cum s-ar traduce în practică toată polologhia directorului SRI şi vă vom ţine la curent.

Taguri articol


12