După ce prezidentul s-a scuzat pe motiv că, într-o anumită conjunctură decizională, ar fi fost influenţat de un pui de mahmureală, precizând originea lui, starea de beţie a căpătat valenţe educative şi rezonanţe naţionale. În general, cei care conduc această ţărişoară trec prin tot felul de stări. Dintre toate, starea de beţie pare să-şi fi pus amprenta pe tot ceea ce ne înconjoară. Respectiva stare şi-a pus definitiv pecetea pe comportamentul aleşilor noştri. Datorită ţinutei dezordonate, pot fi foarte uşor identificaţi. Îţi vine să le plângi de milă când îi vezi că nu mai ştiu pe unde să scoată cămaşa! Pentru dumnealor, în condiţiile în care se află ţara, evident, de plâns, un astfel de procedeu întrece posibilităţile lor de afirmare plenară. Starea de beţie face victime în traficul aleşilor. Aproape că nu este zi în care să nu asistăm la accidente dintre cele mai haioase. În topul acestora, alcătuite de instituţiile de specialitate, pe primul loc se situează intratul cu oiştea-n gard. Ziua şi gardul. Asta este frecvenţa generată de starea de beţie în care se complac aleşii noştri. Din această cauză s-a trecut la măsuri rapide şi radicale. De pildă, unii au cerut demolarea, în regim de urgenţă, a gardului care înconjoară Parlamentul României. Din cauza stării de beţie, parlamentarii care reprezintă arcul puterii nimeresc direct în el. Nici traficul pe calea ferată nu se află în siguranţă. Pe post de locomotiva Guvernului, domnul Boc deraiază frecvent. Din cauza numeroaselor trânte, şi-a tăbăcit fundul bine de tot, uzând întreaga garnitură guvernamentală. Dacă ar fi să luăm în serios spusele prezidentului, atunci, e limpede ca bună ziua că suntem tutelaţi de starea de beţie. Încercaţi să ascultaţi, de pildă, discursurile celor care promit că ne vor scoate din rahat. Din cauza fonfăitului generat de starea de beţie, nu auzi nimic. Am ajuns victimele celor care fac tot felul de glume proaste pe seama noastră. După ce au băut împreună, trântind cu halbele puterii de pământ, şmecherii portocalii se comportă ca şi cum nu s-au văzut în viaţa lor. Starea de beţie îmbină, până la un punct, dar şi dezbină. S-a dus dracului spiritul de haită al celor care, în numele stării de beţie, au făcut ce au vrut în ţara asta! Înainte, pe trezie sau beţie, erau uniţi în cuget şi-n simţiri. Ar vrea unii dintre mahări să se întoarcă la perioada când, consumând lactate, fiecare dintre ei avea o scuză cât de cât plauzibilă. Când călca câte unul pe bec, şi asta se întâmpla, ca şi acum, destul de des, se spunea, repet, ca o scuză, că e mic şi bea lăptic. Acum, mai nou, în cazuri majore, generate de lipsa de reacţie a factorilor de răspundere, este invocată starea de beţie. Înţeleg că, în concepţia unora, starea de beţie este ca starea de necesitate. E drept, unii beau din necesitate. În cazul lor, necesitatea este echivalentă cu o sete nepotolită. Starea de beţie contribuie decisiv la veselia generală a celor aflaţi la putere. Tot mai mulţi cheflii au ajuns în funcţii importante de conducere. În aceste condiţii, pentru merite deosebite în propăşirea patriei pe noi culmi de progres şi civilizaţie, cetăţeanul turmentat a fost propus pentru titlul de cetăţean de onoare. Trăiască şi înflorească!