Cetățeni români, de negăsit după ce uraganul Irma a lovit Caraibele

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cetățeni români, de negăsit după ce uraganul Irma a lovit Caraibele

Externe 07 Septembrie 2017 / 08:26 2682 accesări

Ministerul Afacerilor Externe a informat, joi, că a întreprins, în regim de urgenţă, încă din primele momente, demersuri pentru a obţine informaţii cu privire la existenţa unor cetăţeni români afectaţi de uraganul Irma. De asemenea, MAE are în atenţie cazul celor trei cetăţeni români aflaţi în insula St. Marteen, care nu mai pot fi contactaţi în urma uraganului Irma, se menţionează într-un comunicat de presă transmis de MAE. Ambasada României la Washington a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile din St. Marteen, pentru a verifica situaţia acestora. De asemenea, prin intermediul Ambasadelor României la Paris şi Haga, au fost efectuate demersuri pe lângă autorităţile franceze respectiv olandeze, pentru obţinerea de informaţii privind existenţa unor cetăţeni români în zona afectată.

''Precizăm faptul că, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, comunicarea cu autorităţile din zona afectată se efectuează cu dificultate'', conform comunicatului MAE.

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul misiunilor diplomatice, este pregătit să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări, precizează sursa citată.

Cei trei români daţi dispăruţi de către familii după ce uraganul Irma a măturat mai multe insule din Caraibe au fost găsiţi, după câteva ore. Ei se află pe insula Saint-Martin, unul dintre ei reuşind să anunţe, pe Facebook, că toţi sunt bine, potrivit news.ro.

Citește și:

Dezastru pentru SUA: Irma, cel mai puternic uragan înregistrat vreodată în Atlantic

Irma nu este o lady, este un nou uragan ce se îndreaptă amenințător spre Florida



12