Un grup format din 84 de cetăţeni români şi membrii lor de familie a fost repatriat, la cerere, din Fâșia Gaza şi va ajunge în România în cursul zilei de astăzi, informează MAE. La solicitarea Ministerului Afacerilor Externe, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a dispus efectuarea misiunilor de evacuare a grupului de cetăţeni cu două aeronave de transport, de tip C 130 Hercules şi C 27 J Spartan, din dotarea Forţelor Aeriene Române, care au executat zboruri pe traseul Bucureşti Otopeni – Aeroportul Internaţional “Queen Alia” din Amman, Iordania şi retur. Grupul de cetăţeni români şi familiile acestora au fost preluaţi din Fâşia Gaza, prin punctul de trecere a frontiere Erez (Israel) şi a fost escortat până la Amman, tranzitând teritoriul israelian şi iordanian prin punctul de trecere a frontierei Allenby/ King Hussein Bridge (Iordania), potrivit comunicatului MAE. Din Amman, grupul a fost îmbarcat cu destinaţia Bucureşti, fiind asistat, pe întreaga durată a operaţiunii, de echipe consulare formate din personal al misiunilor diplomatice ale României de la Tel Aviv, Ramallah, Amman, respectiv din Centrala MAE, precum şi de personal militar specializat. MAE precizează că toate costurile întregii operațiuni de evacuare au fost suportate din bugetul Ministerului Afacerilor Externe.