Cetăţenia ungară, la modă printre udemeriştii din Transilvania

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cetăţenia ungară, la modă printre udemeriştii din Transilvania

Politică 04 Ianuarie 2011 / 00:00 447 accesări

Cert lucru, unora dintre cetăţenii României li s-a cam urât cu faptul că pe actele lor de identitate este trecută doar „calitatea de cetăţean român”. Şi nu ne referim la orice cetăţean, ci la cei aparţinând comunităţii maghiare, care vor să fie unguri cu „acte în regulă”. Pentru a da un exemplu în acest sens, preşedinţii Consiliilor Judeţene din Covasna, Harghita şi Mureş, Tamas Sandor, Borboly Csaba şi Lokodi Edita Emoke, şi-au depus, ieri, la Consulatul General al Ungariei la Miercurea Ciuc, actele pentru obţinerea cetăţeniei ungare, alături de primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad. Cei trei preşedinţi de CJ au declarat că s-au grăbit să îşi depună actele pentru obţinerea cetăţeniei ungare chiar în prima zi de lucru a noului an pentru a da un exemplu locuitorilor din Transilvania, pe care i-au îndemnat să procedeze la fel. În opinia preşedintelui CJ Harghita, Borboly Csaba, acordarea cetăţeniei ungare este un drept oferit de statul ungar în beneficiul tuturor maghiarilor care trăiesc în afara graniţelor, menit să accentueze apartenenţa lor la aceeaşi naţiune. Preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, care a venit la Consulat împreună cu soţia şi cei trei copii, a afirmat că putea solicita şi obţine cetăţenia ungară încă din 1990, când s-a dus în Ungaria, unde a trăit timp de cinci ani împreună cu soţia sa, dar a aşteptat să poată face acest demers \"acasă\". La rândul său, Lokodi Edita Emoke, preşedintele CJ Mureş, a declarat că este „unguroaică de când se ştie” şi că cetăţenia ungară pentru care a aplicat luni (n.r. - ieri) reprezintă o recunoaştere a faptului că maghiarii trăiesc şi în afara Ungariei. Şi ca să le fie mai uşor pentru acest deziderat, Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) a deschis, ieri, la Târgu Mureş, al cincisprezecelea Centru al Democraţiei din ţară, cu rol de consiliere a persoanelor care doresc să obţină cetăţenia ungară. Centrul Democraţiei inaugurat ieri la Târgu Mureş va acorda consiliere pentru dobândirea cetăţeniei ungare celor interesaţi, ca urmare a legii adoptate de Parlamentul de la Budapesta în mai 2010, care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2011 şi care vizează acordarea cetăţeniei ungare etnicilor maghiari care trăiesc în afara graniţelor Ungariei.

Taguri articol


12