La sfârşitul lunii noiembrie, reprezentanţii Oficiului Român pentru Adopţii (ORA) anunţau că proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii privind regimul juridic al adopţiei a trecut atât de Senat cât şi de Camera Deputaţilor. Pentru cuplurile care doresc să înfieze, noul act normativ aduce atât veşti bune, cât şi veşti mai puţin bune. Printre modificările care vor uşura procesul de adopţie şi vor face ca un copil să stea cât mai puţin în sistemul de protecţie se numără şi reducerea timpului în care acesta să fie declarat adoptabil. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa, în legislaţia actuală, chiar dacă un copil a fost abandonat de părinţi în sistemul de protecţie, el nu poate fi încredinţat spre adopţie fără consimţământul părinţilor. În cazurile fericite, cazul este adus în faţa instanţei, care poate trece peste refuzul părinţilor dacă se consideră că este în interesul copilului. Din păcate, în ţară, puţine instanţe sunt dispuse să facă acest lucru. „În noua lege se prevede ca, în termen de un an de la intrarea copilului în sistem, dacă părinţii nu au colaborat cu autorităţile în vederea reintegrării minorului în familie, sau nu s-au interesat de soarta lui, sau nu au fost găsiţi, asistentul social să ceară în instanţă deschiderea procedurii de adopţie pentru copilul respectiv”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC, Roxana Onea. Mulţumită acestei prevederi, numărul de copii declaraţi adoptabili va fi mult mai mare, ceea ce va face ca timpul de aşteptare pentru familiile care vor să înfieze să se reducă.
CRITERII MODIFICATE Noua lege a adopţiilor aduce modificări şi în ceea ce priveşte familiile adoptatoare. Dacă până acum evaluarea lor se făcea în 60 de zile, acum perioada s-a dublat, ajungând la 120 de zile. De asemenea, adopţiile interne sunt definite după criteriul reşedinţei. „În legislaţia actuală, dacă o familia are domiciliul în România, poate să adopte intern un copil, chiar dacă ei nu mai locuiesc pe teritoriul ţării. Noua lege înlocuieşte domiciliul cu reşedinţă obişnuită. Pentru a putea adopta intern, cuplul respectiv trebuie să fi locuit în reşedinţa obişnuită timp de 12 luni neîntrerupt. Şi cetăţenii străini care au drept de rezidenţă/şedere permanentă pot adopta intern”, a mai spus Roxana Onea. Potrivit datelor DGASPC, în 2011 s-a încuviinţat deschiderea procedurii de adopţie internă pentru 151 de copii, şi au fost atestate 107 familii în vederea adopţiei.