CEZ Group a sponsorizat, pentru al treilea an consecutiv, organizarea unor tabere şcolare de vară pentru 90 de elevi cu merite deosebite la învăţătură din comunele Grădina, Cogealac şi Fântânele. Tabăra a fost organizată la Arieşeni, judeţul Alba, în perioada 14 - 20 iulie prin coordonarea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa şi a şcolilor din localităţile Grădina, Cogealac şi Fântânele. „Sprijinul acordat educaţiei în şcolile din cele trei comune se înscrie într-un program de responsabilitate socială corporativă (RSC) mai amplu pe care CEZ îl desfăşoară în zona de operare a Parcului Eolian. Educaţia este numai una dintre direcţiile abordate în programul local de RSC al companiei, alături de sprijinul acordat construirii infrastructurii şi îmbunătăţirii serviciilor medicale, în scopul dezvoltării durabile. Programul de RSC se bazează pe o strategie pe termen lung, elaborată în baza unor studii efectuate în fiecare dintre cele trei comune incluse, şi puse în practică cu sprijinul autorităţilor locale”, a declarat Cosmina Maria Marin, Coordonator PR & Comunicare al Parcului Eolian CEZ.