Luni 7 ianuarie - Traian Băsescu: „Mi-am luat o zi liberă, tocmai să las Guvernul să lucreze la punerea în aplicare a programului cu care a trecut prin Parlament. Chiar mă uitam aseară la dezbaterea publică... Sunt convins că oamenii ăştia se vor ţine de cuvânt şi ce au promis în campanie o să devină o realitate pentru fiecare român. Au o majoritate care le permite s-o facă\".
Marti 8 ianuarie - Sever Voinescu: „PDL trebuie să aibă convenţie cât mai repede, deoarece USL şi-a anunţat congrese în curând, iar pedeliştii sunt astfel în postura ridicolă în care învingătorii se primenesc în primele două luni, iar învinşii stau să se mai gândească”.
Miercuri 9 ianuarie - Cezar Preda: \"Candidaţii la Preşedinţie nu se găsesc pe bloguri. Candidatul la Preşedinţie nu e în joben”.
Adrian Papahagi: „Nu cred însă că vom putea câştiga în 2014 cu nimeni care a fost lansat şi susţinut de Traian Băsescu”
Joi 10 ianuarie - Dan Voiculescu: ”Toată munca din ultimii ani de „pregătire” a dosarului ICA, pare că se iroseşte pentru că nu am depus jurământul de parlamentar şi dosarul nu ar putea ajunge la cei „instruiţi” să îl „rezolve”. În astfel de momente, în care lucrurile par că nu merg cum îşi doresc, Băsescu şi Macovei îşi pierd controlul şi încep, pur şi simplu, să-şi ridice poalele în cap şi să strige: „Război civil!”, „Lovitură de stat” şi alte asemenea îndrăgite refrene”.
Vineri 11 ianuarie - Liviu Dragnea: „Cele mai multe dintre direcţiile deconcentrate ale ministerelor vor trece din subordinea prefecturilor la consiliile judeţene. Aşa este firesc, aşa e în toate ţările civilizate\".
Sâmbătă 12 ianuarie - Elena Udrea: „PDL a ajuns la dezastru din cauza faptului că pedeliştii şi-au abandonat propria guvernare încă de când erau la putere, iar dacă democrat liberalii vor continua să de dezică de propriul Executiv vor ajunge mai rău decât cum am fost după alegerile parlamentare”.