CFR Călători din zece judeţe a dat preferenţial contracte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Prejudiciu de peste 191.000 lei

CFR Călători din zece judeţe a dat preferenţial contracte

Eveniment 11 Decembrie 2014 / 00:00 893 accesări

Un nou dosar-bombă zguduie din temelii CFR, o instituţie care, de-a lungul timpului, a fost implicată în unele dintre cele mai importante tunuri financiare din România. De data aceasta nu este vorba despre miile de vagoane şi de kilometri de căi ferate dispărute, nici de „curăţarea” datoriilor istorice la diverşi furnizori de utilităţi, nici de achiziţionarea, pe sume colosale, a unor vagoane cu plafoane de azbest sau de salariile uriaşe ale aparent nesfârşitului şir de directori şi directoraşi de la diferitele comisii şi comitete, care s-au perindat prin conducerile ramificate ale CFR. Percheziţiile Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuate ieri în 48 de locații, printre acestea numărându-se și depourile CFR Călători din Bucureşti, Timişoara, Cluj, Braşov, Sibiu, Galaţi, Ploieşti, Arad, Suceava şi Iaşi, vizează un dosar de corupţie în care sunt cuprinse mai multe persoane cu funcţii de conducere din instituţii din Timiş, care ar fi încheiat contracte de achiziții publice, prin atribuire directă, cu SC Ecomet West, în urma intervenţiei preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, şi a lui Marcel Mihoc, consilier județean în CJ Timiş. Potrivit unor documente ale procurorilor, în toate cazurile, contractele au fost atribuite, la intervenţia lui Teodor Gavriş, fost director Tracţiune din CFR Călători, de către şefii depourilor companiei, firmei Ecomet West SRL, controlată de George Didilă. După ce îi determina pe şefii depourilor să atribuie contracte firmei lui Didilă, Gavriş făcea demersurile necesare pentru ca subunităţile companiei feroviare să primească fondurile necesare achitării contravalorii produselor achiziţionate, susţin anchetatorii. În toate contractele, produsele care trebuiau livrate de Ecomet West aveau preţuri supraevaluate, depourile CFR Călători fiind prejudiciate în total cu peste 191.000 de lei. Astfel, Depoul Bucureşti a fost păgubit cu 19.304,83 de lei, Depoul Arad - cu 22.875,57 lei, Depoul Timişoara - cu 19.488,11 lei, Depoul Braşov - cu 22.190,40 lei, Depoul Sibiu - cu 18.915,26 lei, Depoul Galaţi - cu 15.368,78 lei, Depoul Cluj - cu 24.747,65 lei, Depoul Iaşi - cu 20.399,24 lei, Depoul Suceava - cu 19.799,16 lei şi Depoul Ploieşti Sud - cu 8.579,39 lei.

MITĂ PENTRU ȘEFI DIN CFR Din discuţiile purtate de către George Didilă, interceptate în cauză, a reieșit că acesta a făcut o înțelegere cu Gabriel Telu Protopopu şi Teodor Alexandru Gavriş să îl sprijine în obţinerea unor contracte de furnizare cu mai multe depouri CFR din ţară. Pe 30 iunie, Gabriel Telu Protopopu l-a asigurat pe Didilă că lucrurile decurg normal: "Îți spun eu, e OK", potrivit documentelor procurorilor. Teodor Gavriş a fost suspendat din funcţie la sfârşitul lunii octombrie, după ce a fost arestat la domiciliu într-un alt dosar de corupţie, instrumentat de DNA Cluj, în care este cercetat şi patronul Transferoviar, Călin Mitică, pentru că ar fi dat mită unor şefi de la CFR Călători şi Salrom pentru a obţine contracte de lucrări. Gavriş este acuzat că ar fi primit mită aproape 490.000 de lei pentru a avantaja Remarul 16 Februarie SA Cluj-Napoca la atribuirea unor contracte, în condiţiile în care societatea comercială nu avea capacitatea tehnică şi economică de a face acele lucrări de revizie, nici la momentul atribuirii serviciilor, nici pe parcursul derulării contractului.

ȘEFUL CJ TIMIȘ, RIDICAT DE MASCAȚI Tot ieri, procurorii DNA au făcut percheziţii şi la sediul Consiliului Judeţean Timiş, la 17 primării din judeţ, la Asociaţia Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Timiş (care funcţionează în sediul CJ), la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, la locuinţa preşedintelui CJ Timiş, Titu Bojin, din comuna Remetea Mare, la locuinţa lui George Didilă din Bucureşti şi la sediul SC Ecomet West SRL, tot din Capitală. Titu Bojin a fost scos de mascați din sediul CJ Timiş și dus la București, pentru a fi audiat la DNA, în dosarul în care este suspectat de luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu. Sursele judiciare au precizat că la DNA - Structura Centrală va fi dus, cu mandat de aducere, şi consilierul judeţean Marcel Mihoc.

ALOCĂRI BUGETARE ILEGALE De asemenea, au fost ridicaţi şi duşi la audieri, la DNA Timiş, în calitate de suspecţi, 17 primari din Timiş, precum şi Claudiu Ilaş - managerul Muzeului Satului Bănăţean, Marţian Corneliu Doroş - director în cadrul Direcţiei de Prestări Servicii Timiş, Ervin Luci - director la Administraţia Bazinală a Apelor Banat, Horaţiu Mircea Simion - directorul regional al Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Timişoara şi Aurel Costin Purceld - directorul economic al Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Timişoara, au precizat sursele citate. Potrivit documentelor procurorilor, Titu Bojin, folosindu-se de funcţia de preşedinte al CJ Timiş şi de poziţia de lider al filialei judeţene a PSD, ar fi identificat primării din Timiş, cu care George Didilă, prin SC Ecomet West SRL, a încheiat contracte de achiziții publice, cu atribuire directă. În acest demers, Didilă ar fi fost sprijinit atât de Titu Bojin, cât şi de consilierul judeţean Marcel Mihoc. Procurorii îl suspectează pe Titu Bojin că direcționa alocări bugetare din bugetul CJ Timiș către unități administrativ-teritoriale din județ, în vederea finanțării contractelor pe care acestea le aveau în derulare cu SC Ecomet West SRL.

IMPLICAREA ȘANTIERULUI MANGALIA? Unul dintre complicii lui Bojin ar fi și vicepreședintele Șantierului Daewoo Mangalia, Paul Ilicenco. Potrivit cotidianului "Evenimentul Zilei" (EVZ), în jurul orei 13.15, acesta a fost ridicat de anchetatori și escortat la sediul DNA București, pentru audieri. „El ar fi încheiat, în numele Șantierului Naval, un contract la preţuri supraevaluate cu SC Ecomet West SRL, a omului de afaceri George Didilă, cunoscut ca beneficiar al unor contracte din bani publici. Surse din şantier susţin, însă, că oferta afaceristului nu s-a concretizat”, spun jurnaliștii de la EVZ. Paul Ilicenco lucrează de 33 de ani în șantierul din Mangalia și a fost numit în funcţia de vicepreşedinte în februarie 2013.



12