CFR Cluj şi Dinamo inaugurează sezonul intern

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Supercupa României: CFR Cluj - Dinamo Bucureşti

CFR Cluj şi Dinamo inaugurează sezonul intern

Sport 14 Iulie 2012 / 00:00 498 accesări

După o pauză de două luni, fotbalul românesc revine în prim-plan, programând sâmbătă, de la ora 21.00, pe Naţional Arena, primul meci oficial al sezonului, Supercupa României. Partida aduce faţă în faţă câştigătoarea titlului de campioană, CFR Cluj, şi deţinătoarea Cupei României, Dinamo Bucureşti. Calculele hârtiei indică drept mare favorită formaţia din Gruia, care s-a întărit puternic în această vară, cu gândul la Liga Campionilor. În plus, clujenii s-au descurcat mult mai bine în meciurile amicale, astfel că antrenorul Ioan Andone este convins că elevii săi vor câştiga un nou trofeu. “În mod normal, Dinamo nu prea are cum să mă surprindă. Au ceva probleme şi au rămas fără Kone, Moţi şi Scarlatache, dar asta nu înseamnă că dinamoviştii nu rămân periculoşi. Le-am zis asta băieţilor la şedinţele de analiză, nu le permit să-şi ia adversarii de sus”, a declarat antrenorul clujenilor. “Cred că noi ne vom impune în Supercupă, pentru că avem echipă mai bună, şi avem şi experienţă mai multă. Până acum nu am pierdut niciuna dintre finalele pe care le-am disputat, ştim să abordăm astfel de meciuri”, l-a completat preşedintele Iuliu Mureşan.

De partea cealaltă, Dinamo se află într-un etern scandal, iar prestaţiile dezastruoase din meciurile de pregătire le-au dat apă la moară contestatarilor italianului Dario Bonetti. Tehnicianul italian pare însă de neclintit, iar dinamoviştii debordează de optimism înaintea partidei de sâmbătă. “Cu siguranţă va fi greu, pentru că ei sunt campionii României. S-au întărit serios în această vară, dar poate că este mai bine aşa, să plecăm cu şansa a doua. Şi în amicalele pe care le-am pierdut, echipa a avut momente bune. Noi credem că am crescut în valoare şi am învăţat din greşelile pe care le-am făcut. Oricine poate să greşească în perioada asta”, a explicat atacantul Marius Alexe.

Echipe probabile - CFR Cluj (antrenor Ioan Andone): Felguieras - Ivo Pinto, Cadu, Piccolo, Sepsi - Godemeche, Mureşan, Valente - Deac, Kapetanos, Sougou; Dinamo (antrenor Dario Bonetti): Bălgrădean - Rus, Luchin, Grigore, Pulhac - C. Matei, Issa Ba, C. Munteanu Alexe - M. Niculae, Dănciulescu. Partida va fi arbitrată la centru de Ovidiu Haţegan (Arad).



12