Şi ieri, atmosfera de la Ministerul Transportrilor şi Infrastructurii (MTI) a zumzăit în discuţiile dintre sindicaliştii CFR şi ministrul de resort. Rezultatul câtorva ore de dezbateri care vin după alte zeci de ore de dezbateri, înşirate de-a lungul a peste trei săptămâni? Zero! Sindicatele din CFR au venit cu propuneri, ministrul le-a respins, iar acum ceferiştii trebuie să prezinte, în scris, luni, conducerii Ministerului propunerile lor pentru echilibrarea veniturilor, astfel încât să fie evitate anunţatele disponibilizări. Preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a declarat, ieri, la finalul primei runde de întâlniri, că nu s-a găsit încă nicio soluţie pentru problemele existente şi că în următoarele două zile vor fi discuţii cu directorii din teritoriu. \"Azi (miercuri - n.r.) am adus propunerile noastre doar verbal, dar nu au fost acceptate. Vom propune luni, în scris, soluţii pentru echilibrarea veniturilor. Să se stabilească concret o subvenţie pentru transportul de călători. Această subvenţie trebuie să fie certă, alocată din PIB în proporţie de 0,5 - 0,6%, în funcţie de cât se va stabili şi să rămână bătută în cuie, să fie primită anual\", a spus Măntescu. Acesta a adăugat că, până luni, sindicaliştii nu vor lua nicio decizie privind eventuale proteste. Pe de altă parte, Berceanu a declarat ieri că \"ţinta\" sa nu este disponibilizarea personalului de la CFR, ci echilibrarea cheltuielilor cu veniturile de la companiile feroviare. El a mai spus că a discutat cu sindicaliştii despre operatorii privaţi de transport de călători şi de marfă, care fac concurenţă neloială companiilor de stat. \"S-a pus problema că la călători, dar mai ales la marfă, sunt operatori privaţi care fac concurenţă neloială şi este incorect\", a mai spus Berceanu.
PRIVATIZAREA, ÎN DEZBATERE PUBLICĂ. Sindicatele feroviare au convenit, împreună cu Ministerul Transporturilor, retragerea proiectului de privatizare a CFR Marfă de pe ordinea Consiliului Economic şi Social, acesta urmând să intre în dezbatere publică şi apoi să fie reintrodus în CES, a declarat Iulian Măntescu.