CFR SA anunță lansarea licitațiilor pentru modernizarea haltelelor de călători din Neptun și Costinești Tabără

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CFR SA anunță lansarea licitațiilor pentru modernizarea haltelelor de călători din Neptun și Costinești Tabără

Administrație 22 Octombrie 2023 / 18:59 785 accesări

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA anunță lansarea licitațiilor pentru modernizarea haltelelor de călători din Neptun și Costinești Tabără, cu investiții estimate la suma de 33.498.819,94 lei. Acestea sunt parte din Programul Transporturi (PT) 2021 -2027, cu finanțare asigurată atât din fonduri externe nerambursabile, cât și de la bugetul de stat.

Detalii despre licitații:

Licitațiile se referă atât la elaborarea proiectelor tehnice cât și la execuția lucrărilor de modernizare pentru cele două halte.

Halta de Călători Neptun:

  • Valoare estimată: 18.213.251,82 lei (fără TVA)
  • Termen deschidere oferte: 27.11.2023, ora 15.00

Halta de Călători Costinești Tabără:

  • Valoare estimată: 15.285.568,12 lei (fără TVA)
  • Termen deschidere oferte: 27.11.2023, ora 15.00

Pentru ambele proiecte, durata prevăzută pentru elaborarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor este de 12 luni.

Ce include modernizarea?

Investițiile în cele două halte de călători au ca obiectiv îmbunătățirea experienței pasagerilor și asigurarea unui transport feroviar mai sigur și mai eficient. Modernizarea include:

  • Clădiri noi de călători
  • Peroane noi, dotate cu rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilități
  • Sistematizarea accesului la peroane
  • Amenajarea trecerilor la nivel
  • Instalarea gardurilor de protecție în zona liniilor
  • Dotarea cu instalații moderne de telecomunicații și sisteme pentru siguranța circulației
  • Implementarea unui sistem de supraveghere video



Ştiri recomandate

12