CFR Călători va adapta circulaţia trenurilor de pasageri la traficul estimat pentru sezonul estival 2013, respectiv în perioada 15 iunie - 9 septembrie. Astfel, vor fi asigurate legături între principalele oraşe din ţară, şi anume Bucureşti, Arad, Oradea, Cluj Napoca, Braşov, Sibiu, Timişoara, Reşiţa, Satu Mare, Suceava, Iaşi, Galaţi, şi litoralul românesc. Trenurile vor fi introduse în circulaţie treptat, a anunţat CFR Călători într-un comunicat remis mass media. Vor fi asigurate şi legături, în intervalele orare cele mai solicitate, între Constanţa şi staţiunile de la malul mării precum Eforie, Neptun, Costineşti şi Mangalia. Odată cu intrarea în vigoare a programului de transport estival, şi circulaţia unor trenuri Regio va fi adaptată. Modificările vor fi anunţate la nivel local, în staţiile de plecare/sosire. Compania de transport pune la dispoziţia călătorilor şi o serie de reduceri. Aşadar, oferta pentru minigrupurile de 2-5 persoane este valabilă în toate zilele săptămânii, mai puţin vineri, duminică şi în ziua plecării trenului, cu reduceri între 10% şi 25%. Totodată, călătorii mai pot alege Biletul de weekend, cu reduceri între 15% şi 35%, în funcţie de numărul weekendurilor alese dintr-o lună (2, 3 sau 4). Mai există şi Cartea VSD (vineri, sâmbătă, duminică), care este valabilă în weekend şi oferă reduceri între 25% şi 60%. De asemenea, călătoria dus-întors are o reducere de 10%. Reducerile de weekend se aplică de vineri până duminică inclusiv, reducerea fiind între 31% şi 56% la trenurile IR care circulă pe Valea Prahovei, pe rute între Sinaia - Braşov şi retur. Mai multe oferte pot fi consultate pe site-ul oficial al CFR Călători.