CFR Cluj susţine diseară, de la ora 21.45, ultimul meci pe teren propriu din grupa A a Ligii Campionilor. Adversara campioanei României va fi AS Roma, formaţie pe care clujenii au învins-o la debutul în Ligă, pe 16 septembrie, cu 2-1 chiar în Cetatea Eternă. De atunci însă, clujenii au mai acumulat doar un punct, iar italienii şase, astfel că Trică şi compania au ajuns ultimii în clasamentul grupei. Ceferiştii traversează o perioadă mai puţin fastă şi în campionatul intern, unde în ultima etapă au pierdut la Tîrgu Jiu, 1-2 cu Pandurii. După ce la un moment dat se gîndeau chiar să continue parcursul în Liga Campionilor, clujenii au acum şanse mici şi la ocuparea locului 3 şi calificarea în primăvara Cupei UEFA. „Am jucat la Roma cu o echipă care avea o serie de accidentaţi şi traversa o perioadă mai dificilă. Era normal ca Roma să-şi revină, e o echipă mare, noi am jucat 16 partide în două luni şi asta se simte. Sînt mulţumit de jucătorii mei şi cred că pot face un miracol cu Roma”, a spus antrenorul Maurizio Trombetta. „Trombetta a făcut minuni în Liga Campionilor, soarta lui nu depinde de acest meci cu Roma. Am făcut patru puncte într-o grupă unde nimeni nu ne dădea nicio şansă. Măcar unul să mai facem şi ar fi extraordinar. Cu Roma e un meci de 2X1, dar cred că va fi 1 sau X”, a declarat preşedintele Iuliu Mureşan. De data aceasta clujenii au probleme de efectiv: Tony, Minteuan şi Didi sînt accidentaţi, iar Mureşan, Culio şi Ruiz s-au pregătit separat la antrenamentul oficial de ieri, însă vor fi apţi de joc.
Deşi a recuperat o serie de jucători importanţi care au absentat în tur (Totti, Perotta, Mexes şi Juan), AS Roma are doi indisponibili şi astăzi, sosind în România fără Cicinho şi Panucci. În plus, Vucinici este incert pentru meciul de la Cluj, antrenorul Luciano Spalletti sperînd să îl poată recupera pînă la ora partidei. „Venim după două-trei partide bune de campionat, dar meciul cu CFR va fi foarte dificil şi periculos. CFR trebuie să cîştige, e probabil ultima şansă de a spera la locul doi sau trei şi la calificare. Dacă batem la Cluj, se poate spune că este o revenire a noastră şi se închide perioada mai dificilă pentru noi”, a declarat Spalletti.
Formaţiile probabile: CFR (antrenor Maurizio Trombetta): Stăncioiu - Panin, Cadu, De Sousa, Pereira - Dani, G. Mureşan - Culio, Trică, Dubarbier - Y. Kone; AS Roma (antrenor Lucian Spaletti): Doni - Casetti, Mexes, Juan, Riise - De Rossi, Aquilani - Taddei, Julio Baptista, Totti - Vucinici (Montella). Arbitri: Lucilio Cardoso Cortez Batista - Joao Ferreira şi Sergio Lacroix (toţi din Portugalia).
Meciuri disputate:
Etapa 1: Roma - CFR 1-2, Chelsea - Bordeaux 4-0
Etapa a 2-a: CFR - Chelsea 0-0, Bordeaux - Roma 1-3
Etapa a 3-a: Bordeaux - CFR 1-0, Chelsea - Roma 1-0
Etapa a 4-a: CFR - Bordeaux 1-2, Roma - Chelsea 3-1
Clasament Grupa A
1. Chelsea 4 2 1 1 6-3 7
2. AS Roma 4 2 0 2 7-5 6
3. Bordeaux 4 2 0 2 4-8 6
4. CFR Cluj 4 1 1 2 3-4 4
Au rămas de jucat:
Etapa a 5-a (26 noiembrie): CFR - Roma, Bordeaux - Chelsea
Etapa a 6-a (9 decembrie): Chelsea - CFR, Roma - Bordeaux