Nonconformistul actor american Charlie Sheen pare să îşi fi găsit echivalentul feminin. Charlie Sheen a confirmat că nu este deloc uşor să lucrezi cu Lindsay Lohan, care a avut o apariţie episodică în serialul său, “Anger Management / Al naibii tratament”, precizând că aceasta întârzia des şi că îl făcea să se simtă ostatic pe propriile platouri de filmare neputând să înceapă lucrul în absenţa actriţei. Lindsay Lohan, care a jucat recent alături de Charlie Sheen şi în comedia “Scary Movie 5”, şi-a interpretat propriul rol într-un episod al popularului sitcom, iar Charlie Sheen a recunoscut că nu avea niciun control asupra ei.
Întrebat dacă este adevărat că Lindsay Lohan obişnuia să întârzie, Charlie Sheen a recunoscut într-un interviu cu Jay Leno: “Nu din prima zi... În prima zi a fost extraordinară. A venit la timp, şi-a ştiut replicile, a pus fiecare accent aşa cum trebuia, ne-a făcut pe noi să ne simţim nepregătiţi... Dar apoi a urmat ziua a doua când a întârziat doar două ore. A fost ca şi când ne-ar fi luat ostatici”. Filmările pentru acest sitcom reprezintă ultima slujbă pentru Lindsay Lohan înainte de pauza de câteva luni pe care o ia pentru că din 2 mai se internează din nou într-o clinică de reabilitare.