Misterele şi ghinioanele se ţin lanţ de actorul american Charlie Sheen. La scurt timp după ce s-a confirmat faptul că el şi soţia sa Brooke Mueller au iniţiat procedura de divorţ, unul din automobilele înregistrate pe numele său a fost găsit într-o prăpastie, aparent scăpată de sub control de pe drumul şerpuitor de-a lungul dealurilor Hollywood. Maşina, un Mercedes Benz argintiu, proaspăt achiziţionat, a suferit pagube importante. Poliţia a deschis o anchetă şi a ajuns la concluzia că automobilul a fost luat din garajul casei lui Charlie Sheen fără ştirea acestuia. Totodată, Brooke Miller, care de la începutul anului se tot internează şi externează din clinci de dezintoxicare, a apelat din nou la ajutor specializat chiar în ziua în care era dată publicităţii confirmarea că ambii soţi au semnat un acord pe 41 de pagini, în care sunt reglementaţi şi detaliaţi termenii despărţirii lor, inclusiv dreptul de custodie asupra celor doi copii în vârstă de 15 luni. Presa a aflat că Brooke Mueller s-a internat pentru 30 de zile, într-o clinică de tratare a dependenţei de cocaină.
Potrivit unor documente postate în premieră de TMZ.com, Brooke Mueller va primi un cec de 757.689 de dolari şi o pensie alimentară de 55.000 de dolari pe lună. Charlie Sheen mai are două fiice, Sam, în vârstă de şase ani, şi Lola, în vârstă de cinci ani, cu fosta lui soţie, actriţa Denise Richards, iar acest document stipulează că pensia alimentară plătită de Charlie Sheen pentru Bob şi Max nu trebuie, în nicio circumstanţă, să fie mai mică decât pensia alimentară pe care Charlie Sheen o plăteşte fostei sale soţii Denise Richards pentru Sam şi Lola. Acelaşi document stipulează faptul că Brooke Mueller nu are dreptul să divulge presei detalii despre aventurile lui Charlie Sheen sau despre dependenţa acestuia de droguri. Charlie Sheen se obligă la rândul său să respecte această clauză.
Charlie Sheen şi Brooke Mueller sunt căsătoriţi de doi ani. Cuplul părea fericit şi împlinit după venirea pe lume a gemenilor Bob şi Max. Numai că, în ziua de Crăciun a anului trecut, Charlie Sheen a fost arestat în circumstanţe neclare, fiind acuzat de proferare de ameninţări şi comportament neadecvat faţă de soţia sa. Incidentul s-a produs în casa de vacanţă a cuplului din staţiunea de lux Aspen, din statul Colorado. Pentru acest incident, Charlie Sheen va face puşcărie în această vară.
După ce a avut numeroase probleme cu justiţia în anii \'90, în special din cauza consumului de droguri şi a violenţelor conjugale, Charlie Sheen este, în prezent, unul dintre cei mai bine plătiţi actori de televiziune din SUA, graţie rolurilor din serialele foarte populare “Two and a Half Men / Doi bărbaţi şi jumătate” şi “Spin City”. În luna mai, a semnat un contract pentru un salariu de circa două milioane de dolari pe episod, pe următoarele două sezoane ale serialului “Doi bărbaţi şi jumătate”, cu producătorii, postul de televiziune CBS.