Charlize Theron, în vizită oficială în Africa de Sud

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Charlize Theron, în vizită oficială în Africa de Sud

Monden 31 Iulie 2013 / 00:00 403 accesări

Actriţa sud-africană Charlize Theron a revenit în ţara natală ca Mesager al Păcii, distincţie oferită de Naţiunile Unite pentru a impulsiona lupta autorităţilor naţionale împotriva SIDA. Frumoasa actriţă a fost primită de însuşi preşedintele Jacob Zuma, alături de alţi înalţi oficiali, precum ministrul Sănătăţii, Aaron Motsoaledi, şi directorul Agenţiei ONU împotriva SIDA, Michel Sidibé. Africa de Sud este una dintre cele mai afectate ţări din lume de rata mare de infectări cu HIV, care declanşează SIDA. Preşedintele Jacob Zuma a candidat cu promisiunea de a stopa transmiterea HIV, dar obiectivul său nu are şanse de a fi îndeplinit până la sfârşitul mandatului său. Liderul de la Pretoria a lăudat eforturile actriţei de a creşte nivelul de conştientizare a tinerilor asupra riscurilor la care se expun când întreţin relaţii sexuale neprotejate. „Niciodată nu se vorbeşte îndeajuns despre HIV şi SIDA”, a declarat Charlize Theron, care a părut foarte emoţionată că activitatea sa de Mesager al Păcii al Naţiunilor Unite este recunoscută şi pe meleagurile natale. Actriţa, care va împlini 38 de ani pe 7 august, şi-a exprimat entuziamsul de a-l întâlni pe preşedintele Zuma pe contul său de Twitter, fiind la fel de bucuroasă să revină în ţara natală după o perioadă destul de îndelungată în care a filmat „The Snow White And The Huntsman” şi „Mad Max: Fury Road”.

În ultimii doi ani, munca asiduă a specialiştilor ONU, dar şi a autorităţilor locale a fost încununată de succes. S-a înregistrat o scădere de 12% a cazurilor de infectare cu HIV, succes cu care se poate mândri şi Charlize Theron, care a devenit Mesager al Păcii din 2008.



12