Actriţa sud-africană Charlize Theron a declarat că Jackson, fiul ei adoptiv, în vârstă de doi ani, reprezintă prioritatea ei în viaţă şi îi dedică tot timpul liber de care dispune. Charlize Theron a cam dispărut de pe marile ecrane de când l-a adoptat pe Jackson, în urmă cu doi ani, şi spune că noua ei calitate de mamă a reprezentat „o schimbare naturală”. „Este o schimbare minunată, una care este complet naturală. Evident, Jackson este prioritatea mea în viaţă. Dacă am timp liber, Jackson este acela care are parte de el, în întregime. Nu pentru că trebuie, ci pentru că abia aştept să fiu cu el. El este cel mai important din viaţa mea”, a declarat actriţa. Frumoasa vedetă mai spune, totodată, că fiul ei i-a oferit posibilitatea de a dansa din nou, după ce un accident suferit în copilărie i-a distrus visul de a deveni dansatoare profesionistă. „Încă dansez în sufragerie în fiecare zi. Iar acum, datorită lui Jackson, am parte în casa mea de multe fraze de genul următor: „Mama, hai să dansăm!””, a declarat, emoţionată, Charlize Theron.