Actriţa sud-africană se alătură colegelor de breaslă în care instinctele materne au început să prevaleze în faţa carierei. Charlize Theron, cîştigătoare a unui premiu Oscar, a declarat că se simte pregătită pentru un nou pas important în viaţa ei, acela de a deveni mamă. Starul, care are o relaţie cu colegul său de breaslă Stuart Townsend din 2001, crede că a venit momentul ca relaţia lor să intre într-o nouă etapă. “Ceasul meu biologic ticăie, dar nu a luat-o razna de tot. Trec prin cel mai bun moment al carierei mele şi mi-am găsit şi marea dragoste a vieţii”, a spus actriţa publicaţiei “In Touch Weekly”. “Mă gîndesc de mulţi ani să devin mamă. Cred că sîntem gata să avem nişte copii alergînd în jurul casei. Sînt gata să-mi asum responsabilitea maternităţii, iar Stuart este bărbatul cu care vreau să fac acest lucru”, a afirmat Charlize Theron. Printre vedetele care urmează să nască anul acesta se numără Angelina Jolie, Nelly Furtado, Tori Spelling şi Gwen Stefani.