Chavez nu ar mai fi în viaţă de pe 30 decembrie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Chavez nu ar mai fi în viaţă de pe 30 decembrie

Externe 01 Martie 2013 / 00:00 404 accesări

Fostul ambasador al statului Panama pe lângă Organizaţia Statelor Americane, Guillermo Cochez, susţine că preşedintele venezuelean, Hugo Chavez, a decedat încă de acum două luni, mai exact în data de 30 decembrie şi nu a exclus ca în Venezuela să fie anunţate noi alegeri prezidenţiale, în zilele următoare. Într-un interviu acordat miercuri NTN24, Cochez a declarat că dispune de informaţii confidenţiale potrivit cărora încă în urmă cu două luni, Chavez a intrat în moarte cerebrală, iar zilele trecute, acesta ar fi fost şi deconectat de la aparatele de respiraţie artificială. În acelaşi interviu, el a mai spus că săptămâna trecută, Chavez a fost adus din Havana la Caracas, întrucât autorităţile cubaneze nu au dorit să-şi asume o decizie atât de serioasă precum deconectarea de la aparatele care susţineau funcţiile vitale ale liderului venezuelean. Preşedintele a fost deconectat, cel mai probabil, de la aparate în urmă cu patru zile, a indicat acesta.

Hugo Chavez s-a aflat în ultimele două luni la tratament în Cuba, după o intervenţie chirurgicală din cauza recidivării cancerului în zona pelviană, timp în care nu a apărut niciodată la televizor. Săptămâna trecută, el a fost adus pe neaşteptate de la Havana la un spital militar din Caracas, iar autorităţile venezuelene au publicat o fotografie din camera sa de spital, unde a fost prezentat cu fiicele sale. Fostul ambasador panamez susţine însă că imaginea a fost trucată şi că este un fals.



12