Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, va rămâne la putere, chiar dacă nu va putea depune jurămânul de reînvestire pe 10 ianuarie, susţine vicepreşedintele Nicolas Maduro, argumentând că ar fi vorba doar de amânarea unei formalităţi. ”Perioada constituţională 2013-2019 începe în 10 ianuarie. Dar preşedintele Chavez, care a fost reales, va continua să fie la putere, iar formalitatea depunerii jurământului va putea fi efectuată ulterior”, a declarat Maduro. Preşedintele venezuelean este, probabil, conectat la un aparat de respiraţie artificială şi primeşte o doză mare de antibiotice, starea sa fiind complicată de faptul că sistemul imunitar îi este deja slăbit de cancer. Chavez, care a fost spitalizat la Havana, în urmă cu peste trei săptămâni, când a fost supus unei a patra operaţii de cancer, luptă cu o infecţie gravă la plămâni, care i-a provocat o insuficienţă respiratorie.
Între timp, Diosdado Cabello, un aliat al preşedintelui Hugo Chavez, a fost reales în funcţia de preşedinte al Parlamentului Venezuelei. Votul a avut loc sâmbătă seară, iar Diosdado Cabello a fost reales în funcţia de preşedinte al Adunării Naţionale.