Chelsea Clinton, fiica fostului preşedinte al Statelor Unite Bill Clinton şi a lui Hillary Clinton, este însărcinată cu primul ei copil, a anunţat aceasta ieri, la un eveniment care a avut loc la New York. Chelsea Clinton, care este căsătorită cu omul de afaceri Marc Mezvinsky, a spus că naşterea va avea loc "la sfârşitul anului". "Sper că voi fi o mamă la fel de bună pentru copilul meu şi, sper eu, pentru copiii mei, ca şi mama mea", a spus Chelsea la prima întâlnire cu tinere din Statele Unite, în programul "No Ceilings Conversation", eveniment găzduit de aceasta, alături de Hillary Clinton, şi transmis live pe internet.
Chelsea Clinton, în vârstă de 34 de ani, şi Marc Mezvinsky, cu doi ani mai mare decât ea, s-au cunoscut în adolescenţă, într-o tabără organizată de Partidul Democrat. Amândoi au studiat la Universitatea Stanford şi s-au căsătorit în vara anului 2010. În 2011, Chelsea Clinton a devenit jurnalist corespondent pentru NBC News. De asemenea, anul trecut, ea a declarat că nu mai exclude posibilitatea de a păşi, într-o zi, pe urmele părinţilor săi, care formează unul dintre cele mai celebre cupluri politice din SUA.