Cherecheş neagă că ar fi miezul divorţului Udrea - Cocoş

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cherecheş neagă că ar fi miezul divorţului Udrea - Cocoş

Eveniment 13 Iunie 2013 / 00:00 733 accesări

La doar o zi de la anunţul făcut de Elena Udrea cu privire la divorţul de Dorin Cocoş, bursa zvonurilor s-a dezlănţuit şi au apărut tot felul de speculaţii cu privire la o apropiere care depăşeşte limitele colegialităţii între ea şi primarul oraşului Baia Mare, Cătălin Cherecheş. Dacă marţi s-au lansat zvonurile, ieri a apărut în presă şi reacţia primarului băimărean. El dezminte orice apropiere „neortodoxă“ de deputatul pedelist, însă nu s-a abţinut să spună despre Udrea că „este o femeie frumoasă“. „Elena Udrea este o prietenă a oraşului nostru. A făcut pentru municipiul Baia Mare foarte multe lucruri. Din respect pentru domnia sa ar trebui să lăsăm deoparte aceste bârfe. Oricum, cred că trebuie să recunoaştem şi noi, bărbaţii, că Elena Udrea este o femeie foarte frumoasă. O cunosc de când eram colegi în Parlament, de când eu făceam lobby pentru Baia Mare şi domnia sa era ministru al Dezvoltării. E o femeie foarte hotărâtă care, de foarte multe ori, e deasupra multor bărbaţi din politică“, a declarat Cherecheş. Zvonurile privind o posibilă legătură între cei doi au apărut şi pe fondul faptului că Udrea petrecuse câteva zile în Baia Mare la începutul lunii, iar apoi a anunţat divorţul. Ea a participat alături de Cherecheş la petrecerea de sărbătorire a fetelor de la HCM Minaur, vicecampioane naţionale la handbal feminin. Petrecerea handbalistelor a ţinut-o pe Elena Udrea pe ringul de dans, la fel ca şi banchetul organizat de elevii claselor a XII-a. Gurile rele spun că Udrea radia de bucurie în preajma lui Cătălin Cherecheş. Din partea Elenei Udrea, nicio dezminţire privind zvonurile.

Taguri articol


12