Preşedintele R.Moldova, Vladimir Voronin, a discutat la Duşanbe, cu prilejul summit-ului Comunităţii Statelor Independente cu omologul său rus Vladimir Putin, despre normalizarea relaţiilor economice dintre cele două ţări. În cadrul discuţiilor purtate a fost menţionat progresul reciproc în soluţionarea mai multor probleme de ordin economic dintre R.Moldova şi Rusia, înregistrat după întîlnirea celor doi şefi de stat în luna iunie, la Novo-Ogariovo. A fost examinată şi problema reluării exportului vinurilor moldoveneşti în Federaţia Rusă. Importurile de vinuri moldoveneşti au fost suspendate în luna martie 2006 şi în pofida declaraţiilor optimiste la cel mai înalt nivel, nu au fost reluate pînă acum. Inspectoratul sanitar al Rusiei a afirmat în repetate rînduri că vinurile moldoveneşti nu sînt conforme cu standardele de securitate alimentară ale Rusiei.
Vladimir Voronin a afirmat că la întrevedere a fost discutată şi problema transnistreană, dar nu a dat alte detalii. În acest context, duminică, preşedintele în exerciţiu al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, ministrul spaniol al Afacerilor Externe Miguel Angel Moratinos, a efectuat o vizită la Chişinău, unde a discutat cu autorităţile moldovene despre conflictul transnistrean. Este prima vizită a unui ministru spaniol al Afacerilor Externe în R.Moldova. Miguel Angel Moratinos încheie, astfel, un turneu în zonele celor trei “conflicte îngheţate” a căror soluţionare reprezintă una dintre ambiţiile OSCE, după ce a vizitat Gruzia, care are un diferend cu Oseţia de Sud, Armenia şi Azerbaidjanul, care îşi dispută enclava Nagorno-Karabah. În cazul Transnistriei, una dintre piedicile în calea soluţionării conflictului este refuzul autorităţilor de la Chişinău şi al Tiraspol de a desfăşura negocieri directe de mai bine de un an şi jumătate. Unul dintre punctele asupra cărora părţile nu reuşesc să se pună de acord îl reprezintă libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi serviciilor, de o parte şi de alta a Nistrului, frontiera naturală dintre cele două teritorii. Miguel Angel Moratinos a avut întîlniri cu preşedintele Voronin şi cu ministrul Reintegrării Vasile Şova, cu preşedintele Parlamentului Marian Lupu, cu premierul Vasile Tarlev şi cu omologul său moldovean Andrei Stratan. Duminică seară, se va deplasa la Tiraspol, unde urma să se întîlnească cu liderul transnistrean Igor Smirnov şi cu principalul negociator al Tiraspolului Valeri Liţkai.
Pe de altă parte, R.Moldova a preluat preşedinţia Grupului Multinaţional Consultativ al Centrului Regional de Asistenţă în Verificarea şi Implementarea Controlului asupra Armelor. Funcţia de preşedinte va fi exercitată de colonelul Ion Savciuc, adjunctul comandantului Statului Major ar armatei R.Moldova. În cursul preşedinţiei, R.Moldova va organiza a 19-a reuniune a organizaţiei, precum şi o serie de evenimente în domeniul securităţii, relevante în procesul de reorganizare a iniţiativelor regionale în Europa de Sud-Est. Din organizaţie fac parte Albania, Austria, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Danemarca, Grecia, Germania, Italia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, R.Moldova, Muntenegru, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, România, Turcia, Serbia, Canada, Polonia, Spania, Slovacia, Ungaria şi SUA.