Absolvent al Universitãţii de Arte "George Enescu" din Iaşi, Mihai Smarandache este, în prezent, actor al Teatrului Naţional Constanţa. Publicul l-a urmãrit în piese de succes ale instituţiei teatrale constănţene, cum ar fi: "Îmblînzirea scorpiei", "Şatra" şi "Revizorul". Cea mai recentã piesã în care Mihai Smarandache a jucat este "Inimi cicatrizate", unde l-a interpretat pe Quintonce, un bolnav din Sanatoriul Berck.

Reporter: Cum a fost sã-l interpretaţi pe Quintonce, unul din personajele spectacolului "Inimi cicatrizate"?

Mihai Smarandache: Foarte interesant, pentru cã, la început, m-am speriat cînd am citit în romanul respectiv cine era Quintonce. La lucru, efectiv, mi-am dat seama cã îmi place de el. Un rol important l-a avut şi regizorul Radu Afrim, care îmi spunea tot timpul: "Eşti prea sãnãtos!".

Rep.: De cîte ore de exerciţiu a fost nevoie, pentru a reda exact stările prin care trece personajul Quintonce?

M.S.: De foarte multe ore, iar la un moment dat, oboseam şi simţeam cã nu mai pot. Mai greu era sã stau în cîrje. Tot timpul m-am gîndit cum sã fac sã fiu cît mai veridic.

Rep.: Veţi face parte şi din distribuţia spectacolului "Paparudele", regizat de Liviu Manolache. Ce puteţi sã spuneţi despre rolul pe care îl interpretaţi în aceastã piesã de teatru?

M.S.: Eu dau viaţã unui bãiat care se îndrãgosteşte de o fatã cu care se cãsãtoreşte, însã pleacã, ulterior, dupã o altã fatã. Cu regret şi spãşit, bãiatul se întoarce la soţia sa cu care are şi un copil. E o poveste de dragoste clasicã.

Rep.: Existã un rol pe care doriţi neapărat să îl jucaţi?

M.S.: Sînt foarte multe. Însã, cu fiecare rol pe care îl joc îmi dau seama cã socoteala de acasã nu se potriveşte cu cea din tîrg. Îmi doream sã joc "Hamlet", dar dacã mi s-ar propune acum, mi-ar fi fricã sã abordez acest rol.

Rep.: Pe ce mizaţi atunci cînd trebuie sã interpretaţi un personaj?

M.S.: Imediat dupã ce lecturezi romanul sau textul piesei, îţi dai seama cam ce ai de fãcut. La fel de importante sînt relaţiile cu celalte personaje, însã textul îţi oferã toate informaţiile, cine eşti tu, ce vor de la tine cei din jur şi ce vrei tu de la ei.

Rep.: De ce are nevoie un tînãr actor pentru a face carierã în teatru?

M.S.: Rãbdare şi foarte multã energie. Chiar dacã se întîmplã sã ai un eşec, a doua zi o iei de la capãt. La vîrsta asta, nu ai voie sã te opreşti la prima ratare sau sã te lauzi la prima reuşitã. Trebuie, totuşi, sã fii conştient de calitãţile tale.

Rep.: Care sînt sacrificiile pe care le face un actor?

M.S.: Depinde de om. Sacrificii faci şi în ceea ce priveşte viaţa conjugalã, dar şi cea profesionalã.

Rep.: Cît de important este publicul?

M.S.: El este cel mai important. Pentru public joci, chiar dacã sînt seri cînd ai impresia cã în faţa ta se aflã un perete, pentru cã spectatorii nu reacţioneazã. Atunci cînd prezinţi o dramã e normal ca publicul sã fie mai reticent. Altfel stau lucrurile cînd joci într-o comedie şi publicul se amuzã. Aplauzele vin mult mai repede în cel de-al doilea caz.