Chiar vom avea campanie pentru turul II?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Programul USL va fi implementat până la sfârşitul lui 2016

Chiar vom avea campanie pentru turul II?

Administrație 04 Noiembrie 2014 / 00:00 675 accesări

S-a încheiat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Cu bune, cu rele, cu dezamăgiri şi situaţii forţate, rezultatele acestui prim tur reprezintă baza pe care se construieşte acum strategia pentru turul doi, adică începe adevărata campanie. Până acum, şi o spun şi electoratul, şi politicienii, nu am avut campanie. Toţi ochii erau aţintiţi asupra porţilor DNA: pentru cine se mai deschid, cine mai iese? Câteva nume mari aruncate în arenă, pentru a fi devorate de colţii presei, au luat ochii publicului spectator, mulţumit că el se află departe de asemenea peripeţii. În timpul acestui circ, în care cădeau capete până atunci impunătoare - Andronescu, Funeriu, Hrebenciuc, Cocoş, Şova -, campania se derula în linişte, fără zgomotul - adesea cu iz penal - cu care am fost obişnuiţi. Rezultatul? Cel mai mare procent ce a distanţat vreodată primii doi candidaţi la Preşedinţie, aproximativ 10%, şi un electorat împărţit în două categorii: ştiutor şi neştiutor. Prima categorie a votat în cunoştinţă de cauză numele mari, Ponta, Iohannis, Tăriceanu şi Udrea. Cel neştiutor şi-a dat votul în urma unor imprecaţii penibile de pe Facebook, în urma unor invocaţii onirice („votaţi visul” întruchipat în DNA - Macovei) sau a unor promisiuni ştiinţifico-fantastice frizând schizofrenicul („eu aş pune premier pe prinţul Charles” - Dan Diaconescu). Acest tip de electorat neştiutor şi nepăsător este cel ce va cântări, din păcate, mult în alegerea finală. Fără o cultură socială sau politică, fără un cât de mic simţ al discernământului, această categorie va înclina balanţa astfel încât orice predicţie sau estimare va fi imposibilă. Această situaţie a fost posibilă şi pentru că timp de o lună, perioadă în care candidaţii ar fi trebuit să convingă electoratul, să-l pună la curent cu planul de guvernare, să-l oblige să gândească, astfel, pe termen lung, nu s-a întâmplat nimic. Dar absolut nimic. Dacă asta au dat candidaţii poporului, asta dă şi poporul înapoi şi votează: prinţul Charles şi visul lui Macovei, DNA.

Dacă cei 14 candidaţi ar fi apărut în confruntări televizate, şi-ar fi susţinut ideile, şi-ar fi dat replici etc., poate oamenii ar fi manifestat mai mult interes faţă de viitorul lor. Primul care a propus şi susţinut de-a lungul întregii campanii această idee a fost Victor Ponta. Niciunul dintre pretendenţii la scaunul de la Cotroceni nu a răspuns invitaţiei. De ce? Vă lăsăm pe dvs. să daţi răspunsul la această întrebare. Ca o idee ajutătoare: programul de guvernare pe politică externă este copiat, de Iohannis şi Udrea, din aceeaşi carte, a unui consilier al lui Băsescu. În rest, multe cuvinte mari, neruşinate, din partea femeilor şi mai puţine spre deloc din partea neamţului. Un tablou dezolant.

Concluziile actorilor din primul tur

Cu toate astea, s-a încheiat turul întâi. Concluziile actorilor direct implicaţi sunt optimiste. Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a precizat, duminică noaptea, că scorul obţinut de Victor Ponta în primul tur al alegerilor prezidenţiale este unul previzibil. „Este un scor aşteptat pentru Bucureşti. Suntem mulţumiţi, în general, de scorul obţinut de PSD în ţară. Ne interesa în primul rând ca Victor Ponta să ia un scor mai mare decât votul politic de la europarlamentare şi asta s-a întâmplat”, a spus Dragnea. El a arătat că mai este foarte mult de lucru în turul doi şi că se pleacă, practic, de la zero - zero. "În schimb, mai avem foarte mult de lucru în turul doi, foarte mult de lucru. Diferenţa de 10 - 11 procente care va fi în final nu trebuie să ne facă să credem că deja am câştigat. De mâine (astăzi - n.r.), se pleacă de la zero - zero", a spus Dragnea.

Mai direct, preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat nemţeşte, ieri, la sediul ACL, că "ici-colo trebuie îmbunătăţit rezultatul". „Vom merge şi vom discuta cu fiecare filială, vedem ce mai trebuie updatat. Vom analiza când avem întâlnirile regionale, nu am suspiciuni, dar, da, cred că ici-colo trebuie îmbunătăţit rezultatul”.

Tranşant din disperarea de a pierde orice fel de intrare în cărţile alegerilor, însuşi vicepreşedintele PMP Cristian Preda dă de pământ cu ambiţiile şi imaginea Elenei Udrea, şefa partidului. După ce blonda de la Cotroceni a explicat, în direct, cât de tare s-a luptat ea cu toată lumea şi cum a ieşit pe locul 3, Preda îi cere să "demisioneze urgent" din fruntea PMP! „”Dezastru” e un termen blând pentru scorul Elenei Udrea, care anunţa la nominalizare că va intra în turul al doilea, iar aseară (duminică seara - n.r.), că a realizat obiectivul de a fi pe locul al treilea. N-a fost nici măcar atât: scorul său e mai mic decât cel realizat de lista pe care am condus-o la europene în mai. Candidatura celei care visa că îl înfrânge pe Ponta a izolat PMP şi a şubrezit autoritatea politică a lui Traian Băsescu, silit să intre într-un joc cu mulţi spioni şi puţină politică. Îi cer, de aceea, Elenei Udrea să demisioneze urgent de la şefia partidului, pentru a da o şansă integrării PMP într-o majoritate de dreapta", a comentat vicepreşedintele PMP. "Credibilitatea Elenei Udrea este nulă şi ar fi un gest raţional ca PMP să-l susţină pe Kalus Iohannis în turul al doilea al prezidenţialelor", a mai spus Preda. "După eşecul de ieri, credibilitatea ei în faţa partidului este, oricum, nulă. Iată de ce, în calitatea mea de vicepreşedinte al PMP pentru afaceri europene, le solicit membrilor şi simpatizanţilor partidului să voteze în turul al doilea cu Klaus Iohannis. Acesta e mai mult decât un gest raţional. Pentru PMP, e o datorie de onoare. Într-adevăr, atunci când am fost primiţi, în septembrie, în PPE, am promis ferm - în faţa celor mai înalte autorităţi ale PPE şi a reprezentanţilor tuturor partidelor din familia populară - că îl vom sprijini pe adversarul lui Ponta în turul al doilea. Regăsirea credibilităţii începe atunci când îţi ţii cuvântul dat...", a mai scris vicepreşedintele PMP pe pagina sa de Facebook. În replică, aseară, Consiliul Executiv Naţional al PMP a votat excluderea sa din partid, "ca urmare a susţinerii unui alt candidat la Preşedinţie". Pentru validarea excluderii este însă nevoie de decizia Consiliului Naţional, format din toţi preşedinţii de organizaţii din ţară.



12