Chico se întoarce la Varzim

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Chico se întoarce la Varzim

Sport 20 Mai 2008 / 00:00 855 accesări

Chiar dacă mai sînt două săptămîni pînă la reunirea lotului în vederea reluării pregătirii pentru sezonul viitor al Ligii I la fotbal, oficialii Farului au pus la punct programul pentru perioada premegătoare debutului campionatului. Astfel, lotul echipei pregătite de Ion Marin se va reuni pe 2 iunie, la Constanţa, iar peste două săptămîni este programată plecarea spre Austria, acolo unde va avea loc primul cantonament al verii, timp de zece zile, fără să fie programat vreun meci amical. “Rechinii” vor primi cîteva zile libere după revenirea din Austria, pentru ca în perioada 3-15 iulie să susţină un turneu de pregătire în oraşul portughez Luso, aflat la 90 km de Porto, unde vor fi cazaţi la “Grande Hotel de Luso”, un stabiliment cotat la patru stele. Oficialii constănţeni au stabilit deja două partide de verificare, prima, pe 5 iulie, în compania celor de la Varzim, fosta echipa a atacantului Chico, şi a doua, pe 12 iulie, contra lui Deportivo Aves, ambele grupări din liga a doua portugheză. Antrenorul Ion Marin a cerut ca, în cadrul acestui turneu, Farul să dispute şase jocuri, iar conducerea negociază în acest moment cu mai multe echipe din primul eşalon, printre posibilii adversari numărîndu-se Academica Coimbra, Naval sau Trofense. Altfel, după ce sîmbătă au fost prezenţi la nunta colegului lor, Laurenţiu Florea, jucătorii Farului vor bifa, la sfîrşitul acestei săptămîni, nunta unui alt coleg, Marius Nae, care se va căsători, pe 25 mai, cu Ana Diaconu, fiica actorului Mircea Diaconu, evenimentul urmînd să se desfăşoare la Palatul Snagov.

Taguri articol


12