Suntem în perioada unuia dintre posturile importante ţinute de creştini, iar regimul vegetarian a căpătat, în ultimii ani, o răspândire semnificativă. Iată o reţetă specială, fără carne, dar deosebit de gustoasă.
Reţeta este mai puţin întâlnită în cărţile de bucate (care rămân preponderent axate pe ingredientele de origine animală), dar este des preparată în mănăstiri şi în familiile ortodoxe din nordul Moldovei. Este vorba despre preparatul numit „chiftele din fasole boabe cu garnitură din orez“, aşa cum se regăseşte el în volumul „Mâncăruri şi dulciuri de post”, publicat de prezbitera Garoafa Coman în anul 1994, la Editura Bizantină. Reţeta nu este doar în măsură a fi pe placul vegetarienilor, ci poate satisface, cu siguranţă, şi exigenţele creştinilor-ortodocşi practicanţi, deprinşi cu asprimea posturilor.
Ingrediente
Două căni de fasole boabe
2-3 felii de franzelă
O cană de orez
O ceaşcă de ulei
Două cepe
5-6 căţei de usturoi
Un morcov
Un păstârnac
Două frunze de dafin
O legătură de mărar
O legătură de pătrunjel
50 grame de făină
Sare, cimbru (după gust)
Mod de preparare
Se fierbe fasole după procedura obişnuită. După ce se schimbă prima apă, se pun morcovul, păstârnacul şi ceapa, evident tocate. Se adaugă cele două frunze de dafin şi se sărează după gust. Când fasolea este bine fiartă se scurge de zeamă (Atenţie! Nu aruncaţi zeama, pentru că o să vă trebuiască) şi, într-un bol, se adaugă pâinea (înmuitată cu ceva zeamă de la fasole), usturoiul pisat, un pic de cimbru, dar şi mărarul şi pătrunjelul tocate. Se amestecă bine compoziţia, apoi se dă totul prin maşina de tocat (sau la un blender, cine are). Compoziţia se modelează apoi sub formă de bile (chiftele), diametrul ideal fiind de circa 3 centimetri (pentru bile) sau de 5 centimetri (dacă le faceţi plate, caz în care grosimea trebuie sa fie de cam un centimetru). Chiftelele se dau prin făină şi se prăjesc în uleiul foarte bine încins. Din restul de zeamă rămasă de la fiertul fasolei se prepară o garnitură din orez. Proporţia ar fi de trei căni de zeamă la o cană de orez. Modul de preparare al orezului este cel standard, cu specificaţia că, după ce s-a fiert (nu uitaţi de sare!) este recomandat să-i puneţi mărar din belşug. Cel puţin aşa susţine prezbitera Garoafa Coman, care indică şi faptul că mâncarea este infinit mai bună dacă orezul este servit rece.
Poftă bună!