Chile a eliminat Brazilia!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Gafă impardonabilă într-un ziar brazilian

Chile a eliminat Brazilia!

Sport 01 Iulie 2010 / 00:00 484 accesări

A doua zi după calificarea în sferturile de finală, în urma victoriei cu Chile, scor 3-0, fotbaliştii brazilieni au aflat cu stupoare dintr-un cotidian foarte citit în ţară despre... eliminarea “Selecao”! Ce s-a întâmplat? Într-una dintre paginile dedicate publicităţii în cotidianul Folha din Sao Paulo, un celebru lanţ de supermarketuri îşi exprimă tristeţea după eliminarea echipei naţionale a Braziliei de la CM 2010 şi se gândeşte deja la Mondialul din 2014, care va avea loc chiar în “Ţara Cafelei”. „Echipa naţională a ieşit de la Campionatul Mondial, dar nu şi din inimile noastre. Mulţumim Brazilia, ne revedem în 2014!”, se putea citi în acest material promoţional, publicat din... greşeală, conform declaraţiei oferite de purtătorul de cuvânt al lanţului de supermarketuri Extra.



12