Autorităţile chineze au mobilizat peste 1.200 de militari şi două avioane de vânătoare, între altele, ca reacţie faţă de zborul neautorizat al unui avion fără pilot privat care efectua studii topografice în apropiere de aeroportul de la Beijing, transmite presa chineză. Trei persoane au fost inculpate de justiţie în urma incidentului, care a avut loc în decembrie dar care a fost dezvăluit recent, a precizat China Daily. Potrivit procurorului care a instruit cazul, 1.226 de membri ai forţelor armate, 123 de vehicule militare, 26 de tehnicieni specializaţi, două elicoptere şi două avioane de vânătoare au fost trimise rapid la faţa locului pentru a intercepta această aeronavă neidentificată care a apărut brusc pe ecranele radarelor. Poliţia a arestat doi bărbaţi care manipulau avionul fără pilot, iar al treilea şi-a mărturisit ulterior partea de vină, potrivit ziarului.