Devenită, anul acesta, a doua economie mondială şi din ce în ce mai solicitată la guvernarea planetei, China a părut adesea inflexibilă şi izolată în diplomaţie şi politică, cum a fost în cazul acordării Premiului Nobel pentru Pace unui disident chinez aflat în detenţie. În condiţiile în care importanţa sa a continuat să crească, relaţiile sale cu celelalte puteri s-au complicat şi ar putea, în opinia experţilor, să devină tot mai tensionate în 2011, când tentaţia unei schimbări ideologice apare la Beijing.

După ce a depăşit Franţa, Marea Britanie şi Germania, datorită unei creşteri economice de circa 10%, China a detronat, anul acesta, Japonia, aflată pe locul al doilea în economia mondială. Vocea sa a fost din ce în ce mai solicitată în afacerile mondiale, mai ales în cadrul G20. Slăbiciunea presupusă a monedei sale a acaparat summit-urile internaţionale, iar deciziile sale de politică monetară au cutremurat marile pieţe bursiere, petrolul şi aurul. “China are acum o economie mult mai mare, iar deciziile pe care le ia au repercursiuni asupra întregii planete”, a constatat Tom Orlik, analist la Beijing în cadrul Stone & McCarthy Research Associates. Plenara Partidului Comunist din octombrie a confirmat că succesiunea preşedintelui Hu Jintao avansează, cu apariţia celui care-i va fi foarte probabil succesor, Xi Jinping. Dar în spatele uşilor închise ale Comitetului Central, vocile care fac apel la reforme politice au fost din ce în ce mai puternice. În acest context, acordarea Premiului Nobel pentru Pace disidentului încarcerat Liu Xiaobo a fost intolerabilă pentru Beijing. Iar prăpastia s-a adâncit odată cu acest premiu, denunţat de China, în timp ce un scaun gol, dezastruos pentru imaginea sa, reprezenta, la ceremonia de la Oslo, laureatul încarcerat. Fără reţinere sau complexe, Beijingul a utilizat cenzura, invectivele, ameninţările şi presiunile, oferind comunităţii internaţionale imaginea unei Chine refractare, inflexibile. “Reacţiile autorităţilor chineze nu au făcut decât să consolideze un sentiment de neîncredere tot mai mare faţă de Beijing”, apreciază Valerie Niquet, director al Centrului Asia la Ifri. “Occidentul este mai îngrijorat în faţa Chinei care pare să aleagă schimbarea ideologică şi afirmarea naţionalistă”, adaugă ea.

“Pe plan diplomatic, anul a fost marcat pentru China de reversuri în relaţiile sale cu majoritatea celorlalte puteri”, estimează Jonathan Holslag, de la Institutul de Cercetare a Chinei Contemporane din Bruxelles (BICCS). “Dificultăţile cu SUA arată că există prăpăstii în ceea ce priveşte interesele şi aşteptările care ar putea să nu fie depăşite. Chinei nu îi place predominanţa americană în Asia de Est”. “Anul acesta s-a observat o marginalizare a Chinei pe scena internaţională şi mai ales în Asia”, apreciază şi Valerie Niquet. În timp ce Beijingul se abţinea, în pofida presiunilor internaţionale, să îşi condamne aliatul nord-coreean pentru bombardarea unei insule din Coreea de Sud, s-a constatat o consolidare a legăturilor strategice între Japonia, Coreea de Sud şi SUA. “Tirurile de tun în Peninsula Coreeană au deservit mult China”, notează şi Hu Xingdou, de la Universitatea de Tehnologie din Beijing. “Contrar anului trecut, când China a fost foarte aplaudată pentru rolul său în faţa crizei financiare, ea a fost foarte criticată anul acesta, pe tema crizei coreene”, adaugă el.

Pentru 2011, numeroşi analişti prevăd că “relaţiile cu Occidentul vor continua să fie amare. Pur şi simplu nu mai este prea mult loc pentru compromisuri. Există un număr în creştere de oficiali chinezi care cred că China trebuie să fie fermă pe poziţii. Chiar dacă, la vârf, liderii sunt perfect conştienţi că China are nevoie de restul planetei”.