Prăpastia între bogaţi şi săraci în China s-a adâncit atât de mult, încât este pe cale să transforme a doua putere economică mondială într-una dintre cele mai inegalitare ţări din lume, relevă o anchetă publicată de un institut aflat în subordinea Băncii Centrale chineze. Coeficientul Gini se situa în 2011 la 0,61, anunţă Centrul de Anchetă şi Cercetare asupra Veniturilor Gospodăriilor. Valoarea zero reprezintă o societate perfect egalitară, în care toţi au acelaşi venit, iar valoarea 1 reprezintă o lume în care toate veniturile sunt concentrate în mâna unei singure persoane (situaţia unui stăpân de sclavi). ”În prezent, disparităţile de venit între gospodăriile din China sunt enorme”, potrivit studiului realizat de acest centru creat de Institutul pentru Cercetare asupra Finanţelor, aflat în subordinea Băncii Centrale. Adâncirea inegalităţilor sociale este un subiect major pentru regimul comunist chinez, care se confruntă frecvent cu tulburări provocate de corupţia cadrelor sale locale. Indicele Gini, dezvoltat de statisticianul italian Corrado Gini, este considerat deosebit de sensibil de către Guvern, care nu l-a mai publicat de peste un deceniu. Ultimul indice Gini pentru China a fost publicat oficial în anul 2000 şi era de 0,412. Cifra 0,61 plasează ţara în fruntea unui tablou de alte 16 naţiuni clasificate de către Banca Mondială (BM) în funcţie de coeficientul Gini pentru 2010. În 2008, tabloul BM cuprindea 47 de ţări, iar cea mai inegalitară era Honduras, cu 0.613. Potrivit cotidianului de stat ”Global Times”, care a anunţat ancheta, luni, ”prăpastia dintre bogaţi să săraci a atins în China un nivel alarmant”.